Image 1
Image 2

SCHENGEN

Moșteanu: Vom continua să pierdem miliarde de euro

Reacții pe tema aderării României la Schengen. 
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

Referitor la o posibilă relaxare a veto-ului Austriei privind aderarea României și Bulgariei la Schenge, Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR, avertizează că acceptarea unei aderări limitate, care permite doar eliminarea controalelor la aeroporturi, este insuficientă și echivalează cu „praf în ochii românilor”.

 

 

România merită o aderare completă în Schengen. Este inacceptabil să se ridice doar granițele aeriene, în timp ce șoferii de camioane români continuă să stea la cozi interminabile la granițe, în timp ce românii care vin din Europa să-și vadă țara de sărbători stau cu orele la graniță, în timp ce exportatorii noștri pierd bani cu fiecare livrare care pleacă spre Europa”, a declarat Ionuț Moșteanu.

 

 

 

El a subliniat că România va continua să piardă miliarde de euro dacă nu se deschid și frontierele terestre.

„Klaus Iohannis și Marcel Ciolacu au obligația să continue negocierile pentru intrarea completă a României în Schengen. Nu să accepte să se umilească în fața guvernului austriac, în timp ce anunță victorios un eșec. Vom continua să pierdem miliarde de euro dacă nu se deschid și frontierele terestre pentru țara noastră. Este obligația guvernului să fie transparent în privința negocierilor cu Austria pe tema migrației. Condițiile impuse nu pot fi acceptate fără o dezbatere națională”, a spus Moșteanu.

 

 

 

Sursa citată subliniază că România a îndeplinit toate cerințele pentru aderarea la Schengen, așa cum a confirmat și Comisia Europeană. Românii au o contribuție importantă la economiile și societățile altor țări europene prin munca și seriozitatea lor.

 

 

CITEȘTE ȘI:

Criză la frontierele Schengen: Europa se blindează în fața amenințărilor teroriste

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns