Ingrediente:
500 g făină de bună calitate, 125 g de unt sau margarină, 3 gălbenușuri de ouă, 50 g de zahăr, 300 ml smântână grasă, un vârf de cuțit de sare, un praf de copt (nu toată lumea folosește), 2-3 linguri de rom, sau o linguriță de esență de rom (nu este obligatoriu), ulei pentru prăjit, zahăr pudră.
Mod de preparare:
Într-un vas de frământat se așează făina, iar în mijloc gălbenușurile, sarea, zahărul, smântâna, praful de copt și romul. Se amestecă bine și se frământă până la omogenizare perfectă. Se întinde o pătură de o grosime de circa o jumătate de cm, iar cu tăietorul de colțunaș se taie în formă de romburi. Fiecare bucată, cu același tăietor se crestează la mijloc, circa 2 cm în direcția colțurilor mai îndepărtate și se răsucește. Se prăjește în ulei abundent, fierbinte, până când capătă culoarea dorită. Deasupra se presară zahăr pudră. Se poate servi cu gem, lapte, cacao, sau sucuri de fructe. Forma sus menționată nu este obligatorie. Se pot tăia și dungulițe, care se pot împleti, sau fâșii înguste și lungi, care se așează într-o strecurătoare rotundă (din metal), cu care se bagă în uleiul fierbinte, iar astfel va căpăta o formă de minge.