Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

A fost semnat Memorandumul de Înţelegere între Ministerul Muncii din România şi cel din Republica Cipru

Sigla Informatia Zilei
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale, Mariana Câmpeanu, a participat în perioada 12-13 iulie 2012 la Nicosia la reuniunea informală a Consiliului EPSCO – secţiunea de ocupare şi afaceri sociale, în organizarea preşedinţiei cipriote a Consiliului Uniunii Europene.
Potrivit comunicatului Ministerului Muncii, agenda reuniunii a cuprins discuţii asupra rolului partenerilor sociali, autorităţilor locale și organizaţiilor neguvernamentale în implementarea Strategiei Europa 2020, în procesul Semestrului European, precum şi o dezbatere asupra “Pachetului privind ocuparea”, publicat de către Comisia Europeană.
Prima tematică a fost dezbătută în cadrul a trei ateliere de lucru paralele, iar Mariana Câmpeanu a participat la discuţiile în cadrul atelierului de lucru cu tema “Consolidarea implicării partenerilor sociali şi a organizaţiilor neguvernamentale pe tot parcursul Semestrului European”.
“Concluziile discuţiilor au evidenţiat faptul că dialogul social joacă un rol important în acest proces şi că este necesară implicarea tuturor actorilor relevanţi pentru reuşita acestui proces, urmând a fi identificate cele mai bune modalităţi de a realiza acest lucru, atat la nivel naţional, cât şi la nivel european.

Miniştrii au salutat publicarea “Pachetului privind ocuparea”, subliniind importanţa implementării de măsuri care să conducă la crearea de noi locuri de muncă, de adaptare a calificărilor la cerinţele pieţei muncii, de concentrare a eforturilor pentru creşterea ocupării tinerilor, precum şi de utilizarea potenţialului de locuri de muncă pe care îl reprezintă economia verde, sectorul de sănătate şi cel al tehnologiei IT şi comunicaţiilor”, se arată în comunicat.
Ministrul muncii a avut o intervenţie în care a subliniat importanţa eliminării barierelor din calea mobilităţii forţei de muncă şi a liberalizării pieţelor muncii în toate statele membre. Mariana Câmpeanu a avut o întrevedere bilaterală cu Sotiroula Charalambous, ministrul muncii şi asigurărilor sociale din Cipru, fiind semnat Memorandumul de Înţelegere între Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale din România şi Ministerul Muncii şi Asigurărilor Sociale din Republica Cipru, în domeniul inspecţiei muncii.

Memorandumul de Înţelegere contribuie la consolidarea cooperării între cele două ţări şi se doreşte a fi un instrument pentru diminuarea cazurilor de muncă nereglementată sau ilegală, dar contribuie şi la reducerea numărului de încălcări ale legislaţiei muncii.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns