Image 1
Image 2

LAN DE RAPIȚĂ ÎNFLORIT

A început sezonul şedinţelor fotografice în lanurile de rapiţă înflorită

A început sezonul şedinţelor fotografice în lanurile de rapiţă înflorită
Fotografia, mai precis imortalizarea unor imagini fie de sezon, fie pentru o aşa numită pată de culoare, reprezintă o atracţie pentru numeroşi tineri mai ales, care sunt adesea impresionaţi de anumiţi factori, inclusiv de parfumul de rapiţă. 
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

An de an, culturile de rapiţă, mai precis frumuseţea culorii galbene care se evidenţiază mai ales în fotografiile de calitate, a atras şi atrage persoanele care trec cu maşinile pe lângă lanurile respective. Natura s-a dovedit generoasă şi se dovedeşte şi pe mai departe prin frumuseţe şi unicitatea momentului. Pictorul cel mai fidel este natura, iar receptorul deosebit îl reprezintă imaginea foto, fie şi făcută cu telefoanele actuale, care oferă o fidelitate deosebită a instantaneului.

 

 

Am consemnat acest aspect cu privire la rapiţă, pentru că vremea mult prea caldă în comparaţie cu anii anteriori, a forţat evoluţia culturii şi chiar ajungerea în faza de înflorire chiar foarte devreme. Au fost ani în care rapiţa a înflorit cu doar câteva zile înaintea salcâmului, fapt ce a încurcat stuparii care participă la stupăritul pastoral. Iată că sunt deja în plin proces de înflorire lanurile care au fost înfiinţate în epoca optimă din toamna anului trecut, dar vin puternic din urmă şi cele semnănate ceva mai tâziu.

 

 

 

Cum lanuri de rapiţă se întâlnesc în cele mai diverse zone din judeţ, oportunitatea de a avea o fotografie într-o mare… galbenă, există pentru toţi doritorii. Fotografilor pasionaţi în a imortaliza imagini din lanurile de rapiţă le recomandăm să evite zonele în care vor fi amplasate familii de albine, indiferent dacă ar fi în lăzi sau pavilioane apicole. La culesul de rapiţă, albinele sunt mult mai agitate, mai irascibile, comparativ cu alte culesuri, fapt ce poate conduce la surprize neplăcute în urma înţepăturilor, mai ales în cazurile persoanelor alergice.

 

 

În judeţ sunt aproximativ  25 de mii de hectare semănate cu această cultură care, în ani buni, oferă fermierilor inclusiv satisfacţii financiare, mai ales că seminţele de rapiţă se plătesc la un preţ mai mare, comparativ cu cele de floarea-soarelui, iar producţiile sunt comparabile, ba chiar mai bune la rapiţă, în anumiţi ani, iar apicultorii au rame pline cu miere, dacă vremea este potrivită culesului (cu valori termice apropiate de 20 de grade Celsius şi fără vânt sau fără precipitaţii).

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns