Alexandru Mitea, actor
22 noiembrie 1932 – 18 noiembrie 2020
Cu profund regret, Trupa Mihai Raicu a Teatrului de Nord anunță trecerea în neființă a unuia din principalii membri fondatori. Alexandru Mitea – actor, întemeietor al secției române a Teatrului de Nord și îndrumător al generațiilor de actori care au atins scena din Satu Mare, pentru mai bine de trei generații.
Născut în 22 noiembrie 1932, Alexandru Mitea a fost primul actor angajat al Teatrului de Nord, și sub atenta grijă a lui Mihai Raicu au pus bazele unei trupe de actori, care a adus în timp, cu trudă și dăruire, un renume în cultura regională și națională. Cele trei decenii dăruite scenei din Satu Mare au constituit nu numai o bază solidă pentru actorii care au colaborat cu el, ci și o identitate de netăgăduit, care a putut fi perpetuată de generațiile viitoare. Suntem siguri că pierderea nu este tristă numai pentru cei care l-au cunoscut și au avut onoarea de a lucra cu domnia sa, ci și pentru toți iubitorii de teatru.
Reamintim personajele cărora le-a dat viață pe scenă, în timpul impresionantei sale cariere:
Conductorul – UN LOC RĂMAS LIBER, de Ionel Hristea, regia Constantin Codrescu, 1969
Zanni – NU PUNEŢI DRAGOSTEA LA ÎNCERCARE, de George Carabin, după Basilio Locatelli, regia George Carabin, 1969
Stepan – CĂSĂTORIA de Gogol, regia Mihai Raicu, 1970
Trim al III-lea – ALARMĂ ÎN CETATEA LUI TRIM AL III-LEA de Viorel Burlacu, regia Al. Mitea, 1970
Carle – VICLENIILE LUI SCAPIN, regia Mihai Raicu, 1970
NORD CABARET ’71, regia Mihai Raicu, 1970
Domnul Leon – OMUL CARE A VĂZUT MOARTEA de Victor Eftimiu, regia Mihai Raicu, Ion Tifor, 1971
Satir – CICLOPUL de Euripide, regia Mihai Raicu, 1971
MOZAIC LITERAR (de la Ienăchiţă Văcărescu la I.L. Caragiale), regia Mihai Raicu, 1972
Niţu – ULTIMA ORĂ de Mihail Sebastian, regia Ion Deloreanu, 1972
Sazonov – COLEGII de V. Axionov și I. Stabovoj, regia Alexandru Colpacci, 1972
RĂZBOIUL VACII de Roger Avermaete, regia Alexandru Tocilescu, 1973
Maistru-timonier rangul trei, Junius Urban – PROCESUL REBELILOR DE PE CAINE de Herman Wouk, regia Mihai Raicu, 1973
Casierul – MITICĂ POPESCU de Camil Petrescu
Clientul – EU SINT TATĂL COPIILOR de Angela Bocancea, regia Ion Deloreanu, 1974
Melun – REGELE IOAN de William Shakespeare, regia Mihai Raicu, 1975
Gogu Panait – VISUL UNEI NOPŢI DE IARNĂ de Tudor Muşatescu, regia Ion Deloreanu, 1975
Muşat – CAPUL DE RĂŢOI de George Ciprian, regia Mircea Marin, 1976
Brighella – FATA CINSTITĂ de Carlo Goldoni, regia Mihai Raicu, 1976
Howie Newsome – ORAŞUL NOSTRU de Thornton Wilder, regia Mihai Raicu, 1977
Ciorei Gheorghe – OPINIA PUBLICĂ de Aurel Baranga, regia Ion Deloreanu, 1977
Henric – ŞCOALA NEVESTELOR de Moliere, regia Ion Deloreanu, 1977
Lăptarul – SENTINTĂ PENTRU MARTORI de Viorel Cacoveanu, regia Victor Tudor Popa, 1978
Ordonanţa – MICUL INFERN de Mircea Ştefănescu, regia Mihai Raicu, 1978
Contele Morosini, Landini, Monseniorul Ciampoli – FĂCLIE ÎN MIEZ DE NOAPTE de Barrie Stavis, regia Mihai Raicu, 1979
Urucu – VĂGĂUNA de Stefan Iureş, regia Mihai Raicu, 1979
Tinichigiul – AGAVA de Aldo Nicolaj, regia Zoe Anghel Stanca, 1980
Tudor – CONCURS DE FRUMUSEŢE de Tudor Popescu, regia Ion Deloreanu, 1980
Snert – ÎNGERUL BĂTRÎN sau COMEDIA NEBUNILOR de Alexandru Sever, regia Ion Deloreanu, 1980
FEERIA CIRCULUI – regia Al. Mitea, 1981
Solicitantul, Participantul la înmormîntare – INTERESUL GENERAL de Aurel Baranga, regia Bogdan Ulmu, 1982
FLORICELE DE PORUMB (divertisment muzical umoristic) de Dumitru Solomon, Constantin Tănase, regia Kisfalussy Bálint, 1982
Servitorul cavalerului – HANGIŢA de Carlo Goldoni, regia Zoe Anghel Stanca, 1984
Şagă – TRANDAFIRII ROŞII de Zaharia Bârsan, regia Zoe Anghel Stanca, 1985
Stăpânul – PĂPUŞA CU PICIORUL RUPT de Victor Ion Popa, regia Al. Mitea, 1985
Tiburce – MÎŢA ÎN SAC de Georges Feydeau, regia Mihai Raicu, 1985
Ţăranul, Diko – HAINA CU DOUĂ FEŢE de Stanislav Stratiev, regia Cristian Ioan, 1986
Toporaş – VITEJII CETĂŢII BADE BADE de Tudor Vasiliu, regia Cristian Ioan, 1987
CUM SE CUCERESC SPECTATORII (spectacol de divertisment), regia Corneliu Jipa, 1988
Un aprod, Delegat – OMUL CU MÎRŢOAGA de G. Ciprian, regia Kovács Ferenc, 1989
Dottore – ARIVEDERCI LIVORNO şi VILEGIATURĂ ÎN STIL ITALIAN (după Trilogia Vilegiaturii) de Carlo Goldoni, regia Cristian Ioan, 1989
Patronul de hotel, Veteranul – EUROPA, APORT – VIU SAU MORT! de Paul Cornel Chitic, regia Cristian Ioan, 1989
Moş Tache – VÎRSTELE IUBIRII de Tudor Muşatescu şi Sică Alexandrescu, după Fodor László, regia Kovács Ádam, 1989
Tatăl – CENUŞĂREASA adaptare după Fraţii Grimm, regia Andrei Mihalache, 2002
1 comentariu
Odihna vesnica!