Image 1
Image 2

SATU MARE

Angajații AJOFM intră în grevă generală 

Membrii sindicatelor afiliate la Federația Sindicatelor din Ministerul Muncii, dar și angajații neafiliați au anunțat faptul că vor intra în grevă generală pentru eliminarea inechităților salariale și îmbunătățirea condițiilor de muncă.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Angajații Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Satu Mare au fost în grevă de avertisment toată săptămâna, iar de luni, 27 noiembrie, vor face grevă generală, între orele 10:00 și 12:00, în fața sediului instituției, la fel ca până acum.

 

 

Acțiunea de luni vine în contextul eforturilor constante ale Federației Sindicatelor din Ministerul Muncii, pentru a obține condiții optime de muncă și remunerare echitabilă.

 

 

Membrii sindicatelor au considerat că greva generală este un pas necesar pentru pentru a atrage atenția asupra problemelor semnificative cu care se confruntă angajații din Ministerul Muncii, potrivit comunicatului remis presei de către liderul de sindicat, Florin Oșan.

 

 

“Creșterea continuă a inechităților salariale, condiții de muncă precare și deficitul de personal au determinat angajații să acționeze pentru a schimbări concrete și sustenabile. Scăderea puterii de cumpărare și impactul inflației au accentuat la rândul lor starea de nemulțumire și au impus necesitatea acestei măsuri.

 

 

Ne cerem scuze pentru orice disconfort generat beneficiarilor noștri și îi apreciem pentru înțelegerea de care au dat și dau dovadă în aceste momente.

 

 

Federația Sindicatelor din Ministerul Muncii este o organizație sindicală dedicată apărării drepturilor angajaților din sectorul Ministerului Muncii și promovării unor condiții de muncă corecte și sigure.

 

 

Federația Sindicatelor din Ministerul Muncii rămâne deschisă la dialog pentru găsirea soluțiilor care să conducă la o îmbunătățire a calității vieții profesionale pentru toți membrii săi.”, se mai arată în documentul menționat.

 

Citește și:

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with