Image 1
Image 2

SCHIMBĂRI ÎN PENINSULA IBERICĂ

Antonio Costa, premierul Portugaliei, și-a dat demisia

Afectat de un scandal de corupţie, premierul Portugaliei, socialistul Antonio Costa, şi-a anunţat demisia pe data de 07 noiembrie 2023, relatează AFP.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

“Funcţia de premier nu este compatibilă cu nicio suspiciune asupra integrităţii mele. În aceste condiţii, mi-am prezentat demisia preşedintelui Republicii”, care acum va trebui să o accepte oficial, a declarat el pentru presă.

 

Ministerul Public a anunţat marţi că ministrul portughez al infrastructurii, Joao Galamba, a fost inculpat în cadrul unei anchete privind suspiciuni de corupţie în atribuirea concesiunilor de explorare a litiului şi producţiei de hidrogen, anchetă în care a fost menţionat şi numele premierului Antonio Costa.

 

În cadrul anchetei, “numele şi autoritatea premierului au fost, de asemenea, menţionate de suspecţi”, se precizează într-un comunicat al Ministerului Public.
Suspiciunile referitoare la Antonio Costa vor fi examinate în cadrul unei anchete separate, potrivit unor surse judiciare.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with