Asculta acest articolPe cât de clară părea situaţia României în urmă cu un an, pe atât de tulbure a devenit pe parcursul anului. În ce sens părea clară? Candidatul PNL câştigase alegerile prezidenţiale, iar Guvernul Ponta avea o confortabilă majoritate parlamentară. Echilibrul puterii era stabilit. Într-o ţară normală, nu însă şi în România unde fiecare partid vrea toată puterea, iar Opoziţia este desconsiderată.
Fiecare partid ajuns la putere încearcă să distrugă total partidul care a pierdut. Ion Iliescu a vrut toată puterea, împiedicând prin mijloace securiste consolidarea unei opoziţii democratice. Adrian Năstase a încercat să desfiinţeze PD-ul, împreună cu Traian Băsescu. Ajuns preşedinte, primul gând a lui Băsescu a fost înghiţirea PNL de către PD. În sfârşit, preşedintele Iohannis nu a ascuns că doreşte “guvernul meu”.
În România se poate vorbi despre orice numai despre o acceptare a echilibrului între puteri nu poate fi vorba. Partidele nu acceptă alternanţa la guvernare, ca motor al progresului. Cum câştigă nişte alegeri, partidul respectiv vrea tot, fiecare funcţie de la portar la fiecare şef şi şefuţ. Până în vârful puterii, totul se împarte exclusiv după criterii politice. Până în 1996 nu se punea problema, toată funcţionărimea fiind preluată de partidul lui Ion Iliescu. În 1996 a apărut noţiunea de algoritm. Funcţiile se împărţeau între toate partidele coaliţiei, PNŢCD, PNL, PD, UDMR, PSDR, (partidul lui Sergiu Cunescu) şi ce mai era pe acolo. Atunci Informaţia Zilei publica o “listă gri” cu 32 de posturi. A fost primul pas spre politizarea pe faţă. După 2000, Guvernul Năstase a spulberat toată crema CDR-istă. Au revenit pe funcţii oamenii PSD-ului. Au fost alungaţi după 2004. PNL, PD şi UDMR şi-au împărţit prada. După 2008, guvernul lui Emil Boc a refăcut structurile de conducere din toate instituţiile, până la nivel de director adjunct de şcoală. După căderea Guvernului Ungureanu, sarabanda schimbărilor a reînceput. Partidele din USL, aşa cum scriam şi atunci, au câştigat împreună, dar au încercat să guverneze separat. PSD şi-a luat partea leului, ceea ce l-a supărat pe Crin Antonescu şi a decis spargerea USL. Lupta însă nu s-a terminat. Cei care au rămas la guvernare, au reînceput împărţeala, după aceleaşi criterii, prin aceleaşi mijoace pe care le-au folosit predecesorii.
La sfârşitul acestui an a apărut guvernul de tehnocraţi. Receptat de opinia publică drept un guvern independent, susţinut însă de mai multe partide, cum se vor mai împărţi funcţiile, după ce criterii? Dacă fiecare rămâne acolo unde se afla când a fost instalat Guvernul Cioloş, se cheamă că rămân pe funcţii oamenii PSD, ALDE, UNPR. De altfel, PNL a cerut eliminarea tuturor oamenilor PSD din funcţii. Cu cine vor fi înlocuiţi? Va fi PNL atât de corect încât nu va pretinde niciun post? Pe de altă parte, dacă PSD, ALDE şi UNPR se vor simţi ofensate în urma eliminării oamenilor lor din structurile de conducere a instituţiilor, îşi pot uni forţele şi pot dărâma oricând Guvernul Cioloş.
Din acest punct de vedere situaţia este mai încurcată decât era acum un an. Într-un an s-au făcut mai multe schimbări decât într-un mandat întreg. Dar nu au fost duse până la capăt. Şi nu există siguranţa că tot ce s-a făcut nu va fi întors pe dos. Lumea probabil se va întreba despre ce schimbări este vorba? Ce s-a schimbat în 2015? Se face o altfel de politică, aşa cum promitea preşedintele Klaus Iohannis? Subiectul merită o analiză mai profundă, pe care o poate face fiecare cetăţean.
