Image 1
Image 2

CONSILIERII JUDEȚENI

Au fost aprobate depunerea spre finanțare a 5 proiecte de investiţii

Consilierii judeţeni au aprobat depunerea spre finanțare a 5 proiecte de investiţii
Miercuri, 13 martie, consilierii județeni convocaţi în şedinţă extraordinară online, au aprobat depunerea spre finanțare a cinci noi proiecte care vor fi dezvoltate prin Programul Interreg VI-A Next Ungaria - Slovacia - România -Ucraina 2021-2027.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Au fost aprobate, de asemenea, cheltuielile legate de proiecte și parteneriatele aferente proiectelor.

Proiectul – ,,Cross-Border Health Care tools for equal access”, acronim „HEALTHCARE”, are în vedere dotarea spitalului Orășenesc Negrești-Oaș cu echipamente medicale moderne. De asemenea, sunt prevăzute sesiuni de instruire și schimburi de experiență  în domeniul medical, dezvoltarea unei aplicații care să faciliteze transmiterea informațiilor despre un pacient către aparținători, dar și elaborarea unor studii privind dezvoltarea tehnologiilor de telemedicină. Valoarea totală eligibilă a proiectului, pentru UAT Județul Satu Mare, este de 754.047 euro, iar pentru Spitalul Orășenesc Negrești-Oaș, este de 194.607 euro.

 

Cel de al doilea proiect-  ,,Pandemic Response and Operational Tactics for Enhanced Containment and Tracking”, acronim „PROTECT”, prevede îmbunătățirea controlului transfrontalier al bolilor zoonotice cum ar fi infecțiile bacteriene. Profesioniștii din domeniul sănătății vor primi instruire și resurse îmbunătățite pentru a identifica, diagnostica și trata în mod eficient bolile infecțioase. Autoritățile de sănătate publică vor avea acces la sisteme moderne de supraveghere și instrumente de analiză a datelor. Valoarea totală eligibilă a proiectului, pentru UAT Județul Satu Mare, este de 168.147 euro.

 

Pe locul trei al ordinei de zi s-a regăsit proiectul „Cooperation on border control and border management solutions”, acronim „CBC Solutions”, are ca obiectiv principal crearea unei platforme durabile pentru managementul eficient al frontierei prin îmbunătățirea infrastructurii de frontieră și consolidarea cooperării între organizațiile profesionale care cooperează peste graniță. Se are în vedere dezvoltarea unui site web comun pentru cooperarea transfrontalieră, creșterea gradului de conștientizare a populației în scopul scăderii nivelului trecerilor ilegale a frontierei legate de contrabanda cu benzină, alcool și țigări, comerțul la negru și produse de contrabandă. Valoarea totală eligibilă a proiectului, pentru UAT Județul Satu Mare, este de 168.147 euro.
Proiectul „Introduction of the Innovative Approaches towards Green Transport Cross-border Ecosystem”, acronim „Green Mobility”, are în vedere crearea unui grup internațional de experți responsabil pentru dezvoltarea Planului de Mobilitate Verde, în 3 priorități principale: transport public, aviație verde și ulterior coridoare verzi.
De asemenea, se dorește dezvoltarea unui site web comun pentru cooperare transfrontalieră și creșterea gradului de conștientizare a populației în vederea utilizării noilor tipuri de transport ecologic.

 

Proiectul ,,Development and digitalization of rescue and recovery services in the cross-border region”, acronim „LIFE SAVERS”, își propune să crească accesul la asistență medicală.
În acest scop, va fi renovată clădirea viitorului centru de recuperare medicală în domeniul traumatologiei din Tarna Mare, se vor face achiziții de software și echipamente și vor fi organizate sesiuni de instruire și schimburi de experiență  în domeniul traumatologiei, recuperare medicală și training digital. Valoarea totală eligibilă a proiectului, pentru UAT Județul Satu Mare, este de 234.738 euro.

 

 

Câteva date despre Planul de Mobilitate Verde

 

 

Obiectivul de cooperare teritorială europeană (Interreg) urmărește să încurajeze cooperarea între statele membre și regiunile acestora din interiorul Uniunii și între statele membre, regiunile acestora și țările terțe, țările partenere, alte teritorii sau țările de peste mări (TTPM) sau organizații de integrarea și cooperarea regională.
UAT Județul Satu Mare intenționează depunerea, în parteneriat cu Technical University in Kosice (Technicka Univerzita v Kosiciach) Kosice – Slovacia, Dubivska local council (Дубівська сільська рада) Duvove – Ucraina, Non-govenmental Organozation European Initiatives Center (Громадська організація “Центр європейських ініціатив) Uzhhorod – Ucraina, Aeroportul Internațional Satu Mare și Regional Development Association for the Carpathian Euroregion (Karpatok Euroregionert Regionalis Fejlesztesi) Nyiregyhaza – Ungaria, a proiectului cu titlul „Introduction of the Innovative Approaches towards Green Transport Cross-border Ecosystem”, acronim „Green Mobility”,în cadrul Programului Interreg VI-A Next Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2021-2027,Prioritatea 1 – O regiune de frontieră rezistentă și verde, Obiectivul de politică 1.2 – Biodiversitate și poluare redusă, Tipul acțiunii – Activități comune de educație și de conștientizare și schimb de cunoștințe, inițiative comune pentru asigurarea dezvoltării durabile a zonelor naturale.

 

Obiectivul principal al proiectului este asigurarea faptului că considerentele de mediu, sociale și economice sunt luate în considerare în deciziile care afectează activitățile de transport în regiunile de frontieră din zona HUSKROUA, prin crearea unui ecosistem de transport verde eficient, centrat pe soluții bazate pe natură, care vizează reducerea poluării și sprijinul transporturilor ecologice, cum ar fi mașinile electrice, aviația curată, pentru a reduce numărul de vehicule pe drumuri și a reduce dependența de sursele de energie neregenerabile.

 

Obiectivele principale și specifice ale proiectului vor fi realizate prin următorul set de acțiuni: Crearea unui grup internațional de experți responsabil pentru dezvoltarea efectivă a Planului de Mobilitate Verde, în 3 priorități principale: transport public, aviație verde și ulterior coridoare verzi; – pentru monitorizare și evaluare. Sprijin instituțional al activităților grupului de experți de către echipe naționale de suport din zonele partenere din Ungaria, România, Slovacia și Ucraina care vor fi responsabile de colectarea datelor, organizarea de întâlniri/ workshop-uri/conferințe, sistematizarea hărților, date, pregătirea Planului de Mobilitate Verde (Green Mobility). Dezvoltarea unui site web comun pentru cooperare transfrontalieră, creșterea gradului de conștientizare a populației în vederea utilizării noilor tipuri de moduri de transport ecologice.
Valoarea totală eligibilă a proiectului, pentru UAT Județul Satu Mare, este de 168.147,00 EURO inclusiv TVA, din care 159.739,65 euro reprezintă finanțarea nerambursabilă și 8.407,35 euro cofinanțarea de 5%.

 

 

CITEȘTE ȘI:

 

Consiliul Județean va ilumina 316 treceri de pietoni din județ

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with