Bă, miroși a pălincă!

Asculta acest articol

Din toată foșgăiala nu s-a distins decât o replică. “Bă, miroși a pălincă!”. Cine a spus, cine mirosea a pălincă? Nu se știe. Toată lumea vorbea și nimeni nu asculta.

Și ce dacă mirosea cineva a pălincă? Se găsea la volan? Conducea sub influența băuturilor alcoolice? Nu. Era doar o discuție între parlamentari din diferite partide pe marginea unui subiect dezbătut la ședința comună a celor două camere.

Dacă printre protagoniști nu s-ar fi regăsit și un parlamentar de Satu Mare, Turos Lorand, am fi trecut cu vederea scena. Știm că senatorul UDMR Turos Lorand nu este consumator de pălincă. Așadar, nu el era cel bănuit a mirosi a pălincă. Dar nu asta este important aici. Important este că, în sfârșit, în Parlamentul României a pătruns în miros natural.

Era de preferat să se simtă mireasma unor flori de câmp, care cresc și înfloresc fără să aibă nevoie de subvenții de stat. Putea mirosi a mere proaspete autohtone pentru care nu s-a găsit un mijloc pentru a fi date la export, așa că multe putrezesc în depozite.

În sfârșit, individul bănuit că miroase a pălincă putea fi un fermier care are o livadă de pruni și produce pălincă supusă accizării și astfel prețul final nu este competitiv pe piață și astfel pălinca rămânând pentru consum propriu poate fi dusă și în forumul democrației reprezentative.

Am fost de câteva ori la ședințele parlamentarilor. Aș putea spune, fără să am certitudinea că nu greșesc, că în parlamentul României în general miroase a parfum, a spray, unguente, alifii. Și bineînțeles a transpirație.

Orice spune cineva, în Parlament, se muncește mult. Glandele sudoripare sunt puse la grea încercare. Iar unde se muncește mult se și transpiră din plin. Acesta este motivul pentru care se recurge la tot felul de deodorante. Dar destul cu mirosurile din parlament. Importante sunt rezultatele muncii intelectuale pe care o depun parlamentarii.

Știm în general cum sunt recompensați aleșii pentru munca prestată. În ciuda austerității niscaiva privilegii au. Munca efectivă în parlament se desfășoară în câteva zile. Cei din teritoriu pleacă luni dimineața și de reîntorc acasă miercuri sau joi, în funcție de cum zboară avioanele.

În circumscripțiile unde au fost aleși, parlamentarii au cabinete parlamentare la care sunt primiți cetățeni care au probleme și așteaptă sprijin de la cei pe care i-au votat.

Dar ce putere au parlamentarii? Aici este problema. Fală mare, traistă goală! Oricâtă bunăvoință ar avea, în realitate parlamentarii nu au nicio putere. Pot asculta plângerile oamenilor, îi pot încuraja, le pot da speranțe, dar efectiv nu au niciun mijloc legal de a le rezolva problemele.

Adevărata putere și influență este altundeva. Statul și-a creat instituții prin care controlează tot. Un funcționar oarecare are mai multă putere decât un parlamentar și deseori mai multă putere decât un ministru, un primar, un președinte de consiliu județean, un director. El, funcționarul, cunoscând legile le utilizează ca pe o armă. Asta este legal, asta nu este legal. Asta este puterea birocrației, și în ultimă instanță a Justiției.

Până la urmă chiar și cei care face legile, în speță parlamentarii, devin prizonierii acelor legi. Un exemplu extrem este procesul soților Ceaușescu. Dacă ar fi fost desființată pedeapsa cu moartea, “dictatorul și sinistra lui soție” nu ar fi fost executați. Că au fost împușcați chiar în ziua de Crăciun este altă chestiune.

Pe marginea puterii reale pe care o au parlamentarii se poate comenta la infinit. Puterea lor efectivă mai degrabă constă în libertatea de a vorbi.

Să ne imaginăm ce scandal ar fi ieșit în timpul regimului comunist dacă un membru al Marii Adunări Naționale ar fi spus în fața camerei de luat vederi “Bă, miroși a pălincă!” Culmea este că senatorul Turos Lorand, aflat în mijlocul grupului gălăgios de parlamentari spune că, de fapt, nimeni nu mirosea a pălincă.

Era o simplă metaforă folosită de un parlamentar de la AUR.