Image 1
Image 2

CĂLINEŞTI-OAŞ: Zeci de membri ai Asociaţiei Ţara Oaşului la praznicul Bisericii Ortodoxe

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului a constituit un prilej de aleasă bucurie pentru comunitatea de oşeni din Călineşti-Oaş, dar şi pentru invitaţii acestora. Praznicul Bisericii Ortodoxe a reunit toţi fiii satului, care sau rugat împreună, iar apoi au “giucat” la ciuperca de danţ din centrul localităţii.

Sfânta Liturghie a început la ora 10.00, fiind săvârşită de un frumos sobor de preoţi, la invitaţia părintelui paroh. De la această mare sărbătoare a călineştenilor nu au lipsit nici invitaţii, care au venit din localităţile învecinate sau din municipiul Satu Mare, pentru a se bucura împreună.

Este vorba, în special, despre membrii Asociaţiei Ţara Oaşului, care este reprezentată anual la praznicul din Călineşti, cu multă cinste şi mândrie, de zeci de oşeni. Între aceştia s-au remarcat cei mai talentaţi, şi anume ţâpuritorii Irina Man şi Adrian Negru, ceteraşul Vasile Nemeş, zongoraşul Daniel Ciobai. Aceştia au fost însoţiţi de numeroşi dănţăuşi, precum preşedintele Vasile Ciocan, dar şi soţii Ana şi Vasile Lucuţ, cel din urmă fiind şi vicepreşedinte al Asociaţiei Ţara Oaşului.

După cum este şi firesc, invitaţii au participat, încă de la prima oră, la slujba de hram, fiind îmbrăcaţi în portul popular autentic. Chiar dacă a fost o zi foarte călduroasă, fiecare oşan cu iubire şi respect faţă de straiele moşilor şi strămoşilor noştri, a răbdat cu stoicism arşiţa, şi s-a bucurat de toate momentele petrecute vineri, 8 septembrie 2023.

Fraţii Zele au fost şi ei invitaţi la praznicul din Călineşti
Fraţii Zele au fost şi ei invitaţi la praznicul din Călineşti

Demn de remarcat este faptul că la praznicul din Călineşti Oaş, oşenii au îmbrăcat portul popular actual, însă o bună parte dintre creştinii ortodocşi au avut inspiraţia şi dorinţa de a scoate, din lada de zestre, costumul tradiţional, vechi de zeci sau chiar sute de ani. Este un fapt cât de poate de lăudabil, pentru că se poate spune, pe bună dreptate, că straiele oşeneşti vor redeveni aşa cum au fost demult: uşor de purtat, confortabile, dar şi accesibile unei categorii cât mai largi de oşeni.

 

Moment important al dezveliriiMonumentului Oşenilor în centrul localităţii şi danţul la Ciupercă

 

După săvârşirea slujbei de hram, toată suflarea s-a îndreptat către Ciuperca de Danţ, din centrul localităţii, unde a fost sfinţit Monumentul Oşenilor. Iniţiativa construirii sale i-a aparţinut primarului Dinu Birtoc, pentru a rămâne, pentru eternitate, ca un pios omagiu adus oşenilor care au apărat glia pe care s-au născut, chiar cu preţul vieţii.

Această construcţie inaugurată vineri are gravate două personaje, un oşan şi o oşancă, îmbrăcaţi în portul popular strămoşesc complet,spre veşnică aducere aminte, a tuturor celor care îl văd, că straiele strămoşeşti trebuie să fie mereu la mare cinste.

Au urmat discursurile a numeroase oficialităţi locale şi judeţene, iar apoi toţi cei prezenţi au luat în primire Ciuperca, locul de danţ al călineştenilor. Ansamblului Asociaţiei Ţara Oaşului i s-au alăturat membrii organizaţiei non-guvernamentale Zelena Oaş, care este rodul colaborării dintre fraţii Zele şi primarul Dinu Birtoc.

Toţi călineştenii au petrecut momente de neuitat, alături de ţâpuritorii Irina Man şi Adrian Negru
Toţi călineştenii au petrecut momente de neuitat, alături de ţâpuritorii Irina Man şi Adrian Negru

Toţi călineştenii şi invitaţii acestora au petrecut momente deosebite, alături de Irina Man şi Adrian Negru, dar şi ţâpuritoarea Floare Pop, din Boineşti, invitată a Asociaţiei Zelena Oaş. Podelele locului de danţ al călineştenilor au răsunat sub paşii ritmaţi şi vioi ai dănţăuşilor talentaţi din toate satele Ţării Oaşului.

 

Ţâpuriturile au răsunat în localitatea Călineşti până seara târziu
Ţâpuriturile au răsunat în localitatea Călineşti până seara târziu

De la cei mai tineri şi până la cei mai devreme născuţi, cu toţii au apreciat spectacolul oferit de cele două asociaţii. La iniţiativa organizatorilor, fiecare participant a fost invitat la masă.

Toţi invitaţii s-au simţit foarte bine şi au luat parte la danţul de la Ciupercă
Toţi invitaţii s-au simţit foarte bine şi au luat parte la danţul de la Ciupercă

Pentru agapa frăţească, sau făcut ample pregătiri, precum amplasarea unui cort de mari dimensiuni, pentru a putea adăposti cât mai mulţi invitaţi. După momentul servirii mesei, danţul la ciupercă a continuat, cu ceteraşii şi zongoraşii invitaţi de către organizatori.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with