Image 1
Image 2

Cartea scriitorului Felician Pop, văzută… Din mers

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Mulţi dintre noi au sesizat preferinţa contemporanilor, mai cu seamă a noilor generaţii, de a recepta informaţia în pilule, adică în doze cât mai condensate. Căci, grăbiţi cum suntem, nu mai găsim timpul cuvenit pentru a digera informaţia şi a o asimila cât de cât temeinic.

Probabil că acestei tendinţe îi răspunde scriitorul Felician Pop în cartea de curând lansată, intitulată ”Din mers” (Editura Limes, 2023). Din mers, carevasăzică la repezeală, numaidecât, fuga, grabnic, neîntârziat. Trecut-au vremurile când citeam în tihnă şi la fel ascultam la radio sau urmăream programele tv. Gata cu aşa mofturi: vrem toată informaţia în propoziţii cât mai comprimate, dacă se poate doar cu subiect şi predicat, aşa cum am învăţat în primii ani de primară.

Cele de mai sunt sunt impresii formate în decursul lecturii celor 90 de pagini, scrise sub forma unor aforisme, unele formate dintr-un singur cuvânt. La care se mai adaugă câteva ilustraţii policrome, cu motive florale, cu portretul autoarei Andreea Dănuţ-Herţeg, adăugat în finalul volumului.

Ceva mai diferită este interpretarea autorului despre această carte care ”s-a născut pe drum”, cum ne spune el, în prefaţă. Tot aici, autorul are pretenţia că a numărat 11 mii de  kilometri pe care i-ar fi parcurs pe jos. Ba a şi măsurat cei 16 milioane de paşi parcurşi, cu un instrument (de care aveam să aud cum întâia oară) denumit ”pedometru”. Rămâne ca un matematician să verifice cât de corectă este relaţia dintre kilometrii şi paşii parcurşi de autor.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with

TABĂRĂ DE VARĂ LA ODOREU

Icoane pe sticlă pictate de tineri

Parohia Ortodoxă “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” de pe str. Botizului din Municipiul Satu Mare, cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte, Iustin, Episcop ul Maramureşului şi Sătmarului a organizat timp de trei zile o tabără adresată adolescenţilor.