INFRACȚIUNE
Fără drept de a conduce în România, depistat la frontieră
În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.
Din fericire evenimentul nu s-a soldat cu victime.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
Atelierul renumitei artiste Cristina Gloria Oprișa, situat în Centrul Nou din municipiul Satu Mare, vizavi de Primărie, a fost spart în urmă cu câteva zile.
O remiză este suficientă pentru ca românii și slovacii să avanseze.
Rămâne de văzut dacă echipa se va înscrie în acest campionat pentru că, din informațiile noastre, rezultă că Oașul nu dispune de un buget corespunzător.
Rapid a perfectat cel de-al treilea transfer important
Ministerul Afacerilor Externe a confirmat, duminică, cetăţenia română a celei de-a treia persoane dispărute, şi ulterior găsită decedată
Joi , 27 iunie, intră în vigoare noua lege a cetățeniei cu reducerea la cinci ani în loc de opt a timpului de ședere în Germania. Autoritățile se așteaptă ca în curând să se prezinte mult mai mulți oameni care doresc să devină germani.
Tragedia care a zguduit comunitatea românească din Italia ajunge la un capitol dureros. După trei săptămâni de căutări intense, autoritățile italiene au confirmat găsirea corpului lui Cristian Molnar, un tânăr român de 25 de ani, dispărut în urma unei viituri devastatoare.
Organizația Mondială a Sănătății a emis o alertă globală privind răspândirea versiunilor contrafăcute ale medicamentului Ozempic, utilizat pentru tratamentul diabetului de tip 2 și pierderea în greutate, subliniind riscurile pentru sănătate și necesitatea achiziționării acestuia doar din surse sigure.
Această măsură va fi aplicată începând cu anul 2025.
Din senin, Elveția preia conducerea. Rieder joacă în careul din stânga lui Freuler. 1-0 pentru elvețieni: Golul ratat al lui Andrich este urmat de un gol. Dan Ndoye îl depășește pe Manuel Neuer.
Fanii români au umplut străzile din Köln cu cântece și culori naționale, într-o demonstrație vibrantă de sprijin pentru echipa lor înaintea meciului cu Belgia la EURO 2024.
COD GALBEN DE CANICULĂ Interval de valabilitate: 22 iunie Valul de căldură se va menține în Maramureș, nordul Crișanei,
În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului a rezultat o concentrație de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat
În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului autobuzului rezultatul a fost negativ.
ACTUALIZARE 16:50 Prima repriză s-a încheiat. România conduce cu 1-0 la pauză. 1-0 pentru România ACTUALIZARE 16:30 1-0 pentru
Cercetările în cauză sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor.
Cercetările în cadrul dosarului penal întocmit se desfășoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș.
Stiri satu mare, Stiri online, Stiri maramures, Ziar satu mare, Stiri baia mare, Stiri online , Acidente sm azi,Acidente ieri
Locuri de munca sm, Portal de știri satu mare, Portal sm, Presa sm accidente rutiere , Presa satu mare azi , Satu mare online
Satu mare stiri, Știri sm, TV satu mare știri, Ultimele știri satu mare