Consiliul Național al Elevilor consideră inacceptabilă lipsa de asumare a ministerelor Educației și Sănătății, dar și “inconsecvența din declarațiile publice ale celor care ar trebui să clarifice măsurile de care depinde decizia privind organizarea cursurilor în format fizic”.
Referindu-se la intervențiile contradictorii, de duminică, ale miniștrilor Sorin Cîmpeanu și Vlad Voiculescu, referitoare la achiziționarea testelor rapide pentru depistarea COVID-19 în școli, CNE atrage atenția că testarea periodică a elevilor și a profesorilor reprezintă “o condiție fără de care, cu siguranță, școlile nu se vor putea redeschide în parametri optimi”.
De aceea, este imperios ca cele două ministere să trateze cu celeritate acest subiect, pentru a evita incertitudinea în care sistemul educațional din România se află de la începutul acestui an școlar.
“Vedem, din nou, un ping-pong între autoritățile centrale privind deschiderea în siguranță a școlilor și liceelor. E regretabil că nici în ultimul ceas nu există coordonare privind implementarea măsurilor de siguranță în școli, precum testarea rapidă non invazivă a elevilor și cadrelor didactice” – declară Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor.
CNE solicită Ministerului Sănătății și Ministerului Educației să ajungă la consens privind achiziționarea testelor, pentru a putea fi demarate procedurile necesare, astfel încât școlile să fie redeschise începând cu luna mai, iar elevii, părinții și profesorii din România “să știe clar scenariile de reluare a cursurilor”. În caz contrar – susține Rareș Voicu – “vom fi martorii unor sincope decizionale majore la nivel național, ce vor avea, încă o dată, o singură victimă: elevii”.
Fii primul care comentează