Image 1
Image 2

SALĂ ARHIPLINĂ LA ARDUD

Ediția a treisprezecea a Festivalului de Colinde din Ardud a fost foarte reușită

Festivalul Județean de Colinde și Cântece de Crăciun din Ardud a adus pe aceeași scenă sute de prichindei din aproape toate comunele. Spectacolul oferit a fost unul cât se poate de apreciat de public, fiecare colind ajungând la sufletele celor prezenți.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Vineri, 15 decembrie, cu începere de la ora 10:00, cea de-a treisprezecea ediție a evenimentului a fost una excepțională, reușită din toate punctele de vedere. Vestea minunată a Nașterii Pruncului Sfânt a fost adusă prin vocile îngerești ale celor mici, dar și prin eforturile cadrelor didactice care îi pregătesc an de an, pentru concurs.

 

 

Au interpretat colinde și cântece de Crăciun nu mai puțin de 21 de grupe de preșcolari de la următoarele grădinițe din județ:

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 6 Satu Mare, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7 Satu Mare, Grădinița cu Program Prelungit 14 Mai Satu Mare, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 9 Satu Mare, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 13 Satu Mare, Grădinița cu Program Prelungit “Draga mea” Satu Mare, Grădinița cu Program Prelungit “Voinicelul” Satu Mare,

 

Grădinița cu Program Normal Lechința, Grădinița cu Program Prelungit Baba Novac, Grădinița cu Program Normal Valea Vinului, Grădinița cu Program Prelungit Nr 1 Tășnad, Grădinița cu Program Prelungit “Dumbrava minunată” – structura Mondiala, Grădinița cu Program Prelungit Beltiug, Grădinița cu Program Prelungit Doba, Grădinița cu Program Normal Bârsău de Sus, Grădinița cu Program Normal Valea Seacă, Grădinița cu Program Prelungit Ardud.

 

 

Premiile acordate prichindeilor

 

 

Misiunea juriului a fost una extrem de dificilă, având în vedere că toți prichindeii au fost foarte bine pregătiți, iar cei mici au dat totul pe scenă, pentru a fi la înălțime. Notele pentru fiecare reprezentație au fost acordate de: inspector general Anișoara Boitor, inspector Gabriela Ardelean, inspector Nicoleta Foldeș, inspector Erika Fisar, profesoara Irina Florea, primarul Ovidiu Duma, jurnalista Mirela Filimon, părintele Radu Huton, Ioan Rațiu.

 

 

Câștigătorii concursului de “Cântece și colinde de Crăciun, la secțiunea cor sunt: locul 1: GPP Tăsnad, Ed. Bolba Adriana, Botoș Liana, Silaghi Florica, Vaslavic Laura; locul 2: GPP Valea Seacă, îndrumați de Sfitlic Maxim Anișoara; locul 3: GPP nr. 7 îndrumați de Belbe Maria și Supuran Orhidea, mențiune: GPP Vetiș, îndrumați de Szaniszlai Tunde și Bob Romina.

 

 

La interpretare în cor, secția minorități, câștigătorii sunt: locul 1: GPP Ardud, Ed. Lecz Aletta, Debreczeni Alexa; locul 2: GPP Nr 9, Ed. Toma Eva și Szokocs Zsuzsanna; locul 3: GPP Beltiug, Ed. Negru Camelia, Bohlen Eva, Muste Bianca, Kivari Consuela.

 

 

La secțiunea desene, au ocupat podiumul următorii: locul 1 – Mesaroș Alexandra de la GPP nr 13; locul 2 – Berende Iosua – GPP Ardud, coordonată de: Mureșan Luiza și Buzgău Daniela; locul 3 – Vaida Eduard, GPP Draga mea, Satu Mare; mențiune 1 – Pușcaș Miclăuș Maya Maria – GPN Bârsăul de Sus; mențiune 2 – Pop Erik Sebastian – GPP nr 13; mențiune 3 – Coza David – GPN Bârsăul de Sus; mențiune 4 – Roatis Rania Sofia, GPN Vetiș.

 

 

Oficialități prezente

 

 

În sală a fost remarcată prezența directoarei Casei de Cultură Dr Augustin Mircea în persoana Siminei Pop, responsabilul instituției Daniel Dod, bunicele Maria Micle și Aurica Lecz – foste directoare de școală din Ardud, precum și Sofia Balog și Paul Chiș foști copii ai grădiniței din Ardud care au încântat publicul cu momente artistice deosebite.

 

 

De asemenea, elevii din clasa de actorie a Școlii de Arte Satu Mare au prezentat piesa de teatru “Spiridușii lui Moș Crăciun”, în timp ce juriul a calculat punctajele obținute de fiecare grădiniță.

 

 

Totul a fost foarte bine organizat, și datorită partenerilor evenimentului: Primăria orașului Ardud, Casa de Cultură “Dr Augustin Mircea” Ardud, Inspectorul Școlar Județean Satu Mare, precum și voluntari ai Asociației “Împreună cu Tereza” Satu Mare.

 

 

Organizarea le aparține membrilor colectivului didactic și nedidactic al Grădiniței cu Program Prelungit Ardud, împreună cu cele două coordonatoare, Bianca Barbu și Alina Tipuș, care merită calde felicitări pentru toate eforturile depuse, astfel încât toți cei prezenți să se bucure de magia Crăciunului, adusă prin vocile îngerești ale copiilor.

 

 

Parteneri media ai evenimentului sunt cotidianul Informația Zilei, portalul de știri www.informatia-zilei.ro și televiziunea Informația TV.

Citește și:

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with