MEDICAMENTUL DIN BUCĂTĂRIE

Consumul de usturoi este recomandat în gripe și bronșite cronice

Asculta acest articol

Chiar și atunci când suntem răciți, cu nasul înfundat și fără miros, dacă mâncăm usturoi ne putem reveni surprinzător de repede.

Generalități și compoziție chimică

Usturoiul este una dintre cele mai vechi legume de cultură, fiind cunoscută cu circa 6000 de ani înainte de Hristos. Își are originile probabil în Iran și Afganistan. Denumirea usturoiului în limba chineză, șuan, este reprezentată printr-o singură idiogramă, ceea ce sugerează că a fost folosit pe scară largă încă de la începutul evoluției limbii.
În Egiptul antic, usturoiul făcea parte din hrana lucrătorilor care ridicau piramidele de la Ghiseh, cu rol de fortifiere și de protecție împotriva pestei și a altor boli. Pe vremea faraonului Tutankhamon, usturoiul era folosit ca monedă de schimb. Aproximativ 7 kilograme din această legumă erau suficiente pentru cumpărarea unui sclav sănătos de sex masculin.

Evreii considerau că usturoiul scade senzația de foame, îmbunătățește circulația sângelui, ucide paraziții, vindecă gelozia, ajută corpul să mențină o temperatură crescută, încurajează iubirea și dă o culoare frumoasă chipului.
Autorii greci, în frunte cu Aristofan, i-au adus elogii pentru numeroasele sale proprietăți terapeutice.
Discoride (la greci) și Galen(la români) l-au descris ca fiind un bun vermifug.
În timpul Renașterii, Paracelsus și vestitul chirurg Ambroise Pare îl considerau un adevărat panaceu (întrebuințat în majoritatea afecțiunilor). Timp de secole, usturoiul a constituit singurul mijloc de combatere a teribilelor epidemii de ciumă.
Abia în 1858, Louis Pasteur a făcut o demonstrație definitivă a puternicei activități antibacteriene a usturoiului.
Această legumă, care din păcate are un miros respingător, a fost mult folosită și în medicina tradițională românească. Astfel, copiilor li se frecau buzele cu un “cățel” tăiat în două, pentru a le da forță și a-i apara de boli, iar în perioada epidemiilor de gripă, li se lega la gât, sub cămașă, o punguliță de bumbac care conținea “căței”de usturoi.
Usturoiul conține hidrați de carbon, până la 25%, proteine, săruri minerale, iod, siliciu, sulf, vitamina C, ulei volatil cu compuși cu sulf. Alte două substanțe uleiose cu puternice proprietăți bacteriostatice sunt menționate sub numele de alicina și garlicina.

Utilizări și mod 
de administrare

Cura îndelungată cu usturoi este recomandată pentru stabilizarea, scăderea și diminuarea hipertensiunii arteriale. Din punct de vedere științific, acțiunea hipotensivă a preparatelor pe bază de usturoi este bine fundamentată. Atât prin acțiunea asupra circulației periferice, cât și prin efectele asupra contractibilității miocardului, produsele pe bază de usturoi coboară atât minima cât și maxima presiunii arteriale(presiunea sistolică , respectiv cea diastolică arterială). La rândul său, pulsul devine mai rar și se regularizează. Concomitent se produce și o dilatare a arterelor coronariene. Ca urmare, diminuează efortul cardiac și se ameliorează și tulburările de ritm. Efectele se extind și asupra aparatului vascular, diminuând spasmele vasculare și reducând tulburările circulatorii, inclusiv în varice și hemoroizi.
Având acțiune antihemoragică, preparatele pe bază de usturoi micșorează riscurile de tromboză.

Datorită acțiunii antisclerotice, ele determină scăderea colesterolului din sânge.
Usturoiul este stimulent al secrețiilor biliare și are efecte carminative, inhibând procesele fermentative din intestin și resorbind gazele formate. Prin consumul de usturoi sunt atenuate colicile provocate de dispepsii de fermentație. Este indicat și în balonări.
Acțiunea antibacteriană face utile preparatele pe bază de usturoi în diaree și chiar dizenterie.
Se recomandă în gripe, bronșite cronice, rinite, în emfizemul pulmonar și în tusea spastică sau convulsivă.
Prin mărirea diurezei, contribuie la eliminarea accentuată de acid uric și urați, fiind util în litiază urică , în gută, reumatism, artrite. Poate fi utilizat cu succes împotriva paraziților. Proprietățile antihelmintice se manifestă în special împotriva limbricilor, oxiurilor și teniei.
Usturoiul are și un rol important de prevenire a cancerului, în special a cancerului căilor digestive.

Usturoiul poate fi consumat ca atare sau sub formă de mujdei preparat după următoarea rețetă: bulbii curățați de la o căpățână de usturoi, se freacă într-un mojar de porțelan sau într-o piuă de lemn cu o linguriță de sare grunjoasă și o linguriță de zahăr sau două lingurițe de miere, până se obține o pastă omogenă. Se adaugă o lingură de ulei comestibil și se freacă din nou câteva minute. Se adaugă o lingură de oțet de mere sau sucul de la o lămâie, până se obține o emulsie. Acest mod de preparare prezintă avantajul că , datorită uleiului, protejează mucoasele gastrice de acțiunea iritativă pentru unii și elimină până a doua zi mirosul neplăcut al usturoiului. Dacă totuși a doua zi persistă mirosul, se iau una sau două tablete de cărbune medicinal, se clătește gura cu o soluție slab alcoolică(circa 20%), iar dintîi se freacă cu o pastă dentară care conține mentol.
În prezent există capsule cu extracte de usturoi, care prezintă avantajul că se resorb pe cale gastro-intestinală, astfel încât nu mai prezintă dezavantajul mirosului neplăcut.
Cu toate efectele sale benefice, usturoiul este contraindicat în inflamațiile mucoaselor intestinale, în stările febrile, deoarece accentuează starea iritativă. De asemenea nu va fi administrat mamelor care alăptează, deoarece gustul și mirosul de usturoi se transmit laptelui matern, ceea ce poate duce la o înțărcare prematură.

CITEȘTE ȘI:

Usturoiul mai puternic decât unele antibiotice