Image 1
Image 2

MEDIUL ACADEMIC

Critici dure într-un raport al Parlamentului European la adresa regulilor privind verificarea plagiatului

Critici dure într-un raport al Parlamentului European la adresa regulilor privind verificarea plagiatului
Influența politicului și abuzul de putere politică, precum și problema conducerii instituționale sunt principalele probleme cu care se confruntă România, când vine vorba despre mediul său academic, potrivit unui raport recent publicat sub egida Parlamentului European.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Analiza consemnează o scădere a punctajului României la peste jumătate din criteriile pe baza cărora e evaluată libertatea academică în țară. Și enumeră cazurile răsunătoare de plagiat, și incapacitatea mediului academic de a ataca tentativele de încălcare a principiilor academice printre principalele probleme ale acestui sistem.

 

 

Raportul PE de Monitorizare a Libertății Academice – 2023 (integral aici), realizat pentru legislativul comunitar de o echipă de specialiști de la Universitatea din Oslo și Universitatea Twente, a fost publicat la sfârșitul lunii februarie. Monitorizarea – care citează și șapte relatări Edupedu.ro pe temele abordate – vine în continuarea unuia similar, publicat anul trecut înainte de adoptarea noilor legi ale educației.

 

 

Analiza citată trece în revistă o serie de evaluări independente ale mediului academic din România, dintr-o serie de perspective. Și arată că, deși țara se menține în „top 20-30%” global din punct de vedere al respectării libertății academice, un indice al libertății academice arată că, în 2022, țara a înregistrat față de anul anterior o scădere ușoară la 4 din 6 indici luați în calcul: indicele general, cel referitor la libertatea de cercetare și predare, cel referitor la autonomie instituțională și cel referitor la expresia academică și culturală.

 

 

Iar, potrivit unui punctaj al autonomiei universitare realizat de Asociația Universităților Europene, care anul trecut a luat în calcul și România, țara figurează în jumătatea inferioară a listei de țări UE, în ceea ce privește autonomia instituțională universitară, notează analiza PE.

 

 

Aceasta arată că, dacă anul trecut, în pregătirea noilor legi ale educației, precedentul raport identifica o serie de amenințări la adresa libertății academice și autonomiei instituționale în România, precum instabilitatea politică și interferențe guvernamentale la nivel instituțional și de sistem, unele probleme persistă. Între altele, raportându-se la cele indicate de precedenta monitorizare, noul document notează că ”sistemul pare să fie expus unei interacțiuni de nepotism între actori politici și academici, putând dăuna integrității academice prin introducerea unor aspecte politice în chestiunile academice, de exemplu prin raportare la consecințele plagiatului sau alegerea conducerii universităților”.

 

CITEȘTE ȘI:

 

Lista celor 6 programe anti-plagiat aprobate de Ministerul Educației

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with