
Conform calendarului electoral, alegerile urmau să se desfăşoare în toamnă, dar guvernul a optat pentru organizarea lor înaintea scrutinului din iunie pentru Parlamentul European. Decizia de dizolvare a fost luată cu votul unanim al celor 143 de deputaţi. Ea a survenit după respingerea, în urmă cu 15 zile, a unei moţiuni de dizolvare depuse de opoziţie.
Unsprezece partide de opoziţie, conduse de Partidul Social Democrat (SDP) şi de Mozemo (stânga ecologistă), depuseseră o moţiune oficială de dizolvare a parlamentului în urma unui val de proteste împotriva politicilor Uniunii Democrate Croate (HDZ) conduse de prim-ministrul în funcţie, Andrej Plenkovic.
Se aşteaptă ca preşedintele croat Zoran Milanovic se anunţe oficial săptămâna aceasta convocarea alegerilor legislative. HDZ, de centru-dreapta, a condus guvernul în ultimele trei legislaturi, iar Plenkovic deţine de opt ani mandatul de prim-ministru.
Fii primul care comentează