Image 1
Image 2

CULTURI ATACATE ÎN SATU MARE: Diabrotica afectează porumbul

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Nerespectare tehnologiei, netratarea corespunzătoare a seminţelor, semănarea ani la rând a porumbului pe aceeaşi parcelă, sunt doar câteva din motivele care conduc la apariţia dăunătorului porumbului Diabrotica virginifera.

Deţinem informaţii potrivit cărora, în unele zone ale judeţului Satu Mare şi-a făcut simţită prezenţa acest dăunător în lanurile de porumb. Pagubele pot fi mari, în funcţie de intensitatea atacului. Nu am făcut o hartă a localităţilorîn care există dăunători, dar este sigur că acesta este semnalat în mai multe localităţi ale judeţului.

După cum am aflat de la Anca Tarţa, din cadrul unităţii fitosanitare Satu Mare, în mod oficial nu sunt sesizate la această instituţie atacuri privind diabrotica. În mod firesc, fermierii ar trebui să anunţe evenimentul. Instituţia ar urma să monitorizeze evoluţia situaţiei, dacă fermierii ar anunţa prezenţa dăunătorului.

Intervenţia în acest moment este tardivă, chiar aproape imposibil de realizat.

Literatura de specialitate menţionează: Adultul are corpul oval alungit, cu dimensiuni cuprinse între 4,4 – 4,6 mm masculul şi 4,2 – 6,8 mm femela, de culoare gălbuie-verzuie. Elitrele masculului sunt brune, cu partea posterioară mai deschisă, iar ale femeleisunt bine evienţiate de trei benzi de culoare neagră. Ouăle sunt ovale, de 0,5 mm, de culoare galben deschis la depunere, devinind ulterior galbene brunii.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns