Asculta acest articol Se presupune că alegătorii cei mai bine informați sunt primii care se prezintă la vot. În realitate clasa de mijloc, intelectualitatea, populația activă reprezintă grosul absenteiștilor. Cei ce știu ce reprezintă Parlamentul European preferă să stea acasă. Neinformații, oamenii de la țară, cu predilecție cei mai în vârstă, vor fi cei ce vor decide cine merge în Parlamentul European. Din ce bazin electoral face parte această categorie de alegători nu este greu de ghicit. Desigur, toată lumea se gândește la PSD. Sunt însă și alte partide care stăpânesc la fel de bine arta demagogiei. Din păcate pentru ele, îi caută pe alegători doar în campaniile electorale.
Printre partidele care nu țin legătura cu electoratul între alegeri se pot număra PDL și PNL. Aceste partide au stat la guvernare destul de mult. În ultimii zece ani au depășit PSD ca timp petrecut la putere. Cum se face că nu au devenit partide de masă? Să fie de vină aroganța? Nu le pasă de cei mulți și săraci? Ambele partide sunt de dreapta, iar electoratul românesc se autodeclară de dreapta în proporție de peste 50%. Cu toate acestea, nici PDL, nici PNL nu au devenit și nu par să fie în situația de a deveni partide de masă. Nu mai amintim de faptul că dreapta este divizată.
De fapt, partidele de masă nu țin de ideologii. În Ungaria, de pildă, socialiștii nu au reușit să-și stabilizeze bazinul electoral, stând în opoziție mandat după mandat. Mai degrabă dreapta reușește să-și conserve electoratul în majoritatea țărilor europene. La noi este invers. Dreapta este instabilă, stânga având cel mai stabil bazin electoral.
Lipsa de interes a alegătorilor față de alegerile din 25 mai este din ce în ce mai evidentă pe măsură ce se apropie data scrutinului. Politicienii parcă vorbesc singuri. Puținii oameni care se mai interesează de marele eveniment la nivel european sunt preocupați de pensii, de prețuri, de locurile de muncă. :i aceste preocupări sunt în multe situații de suprafață. Dialogul dintre reprezentanții partidelor și alegători se înscrie în vechile clișee. Oamenii se plâng, își prezintă necazurile, iar politicienii promit că le vor rezolva problemele dacă îi votează. Astfel la ușile oamenilor se perindă echipă după echipă, iar locatarii amabili le promit tuturor că le vor da votul. Desigur, sunt și uși care li se trântesc în nas neinvitaților vizitatori electorali.
Să credem că în fața ușilor, pe trotuare, în piețe candidații sau susținătorii lor le vorbesc oamenilor despre Parlamentul European? Discuțiile decurg la fel ca în cazul alegerilor locale. La întâlnirile directe se promit lucruri simple. De fapt se promovează cu succes o politică de uz casnic. Să nu ne imaginăm că partidul cel mai bine cotat le vorbește alegătorilor despre importanța Parlamentului European cu mai multă convingere decât restul formațiunilor politice. Mai degrabă partidele mici sunt tentate să-și axeze discursul pe teme europene. Dacă ar fi apărut un partid euro-sceptic cu siguranță altfel s-ar fi abordat aceste alegeri. Dezbaterile ar fi fost mult mai animate. Dar aceasta este o discuție mult mai serioasă. O formațiune eurosceptică i-ar fi obligat pe toți candidații celorlalte partide să se pregătească mai temeinic, i-ar fi obligat nu doar să explice mai în detaliu ce rol au ei în Parlamentul European, ci și ce pot face ei pentru România la Bruxelles.
