Asculta acest articolÎn ce partid nu sunt disensiuni? Luptele surde pentru o poziție la vârful partidului, dorința de a obține o funcție care atrage după sine anumite avantaje materiale sau simbolice, sunt ceva normal în orice formațiune politică.
Chiar și în partidele rămase în afara parlamentului, oricât de mici ar fi, există o competiție internă. O funcție îți oferă un statut social, o poziție onorabilă în societate. Situația se schimbă în mod radical când este vorba despre principalul partid de guvernare. Interesele sunt mari. Ambițiile și orgoliile și mai mari.
Pentru a înțelege adevărata natură a unui partid de guvernare să facem o mică incursiune în istoria post-comunistă. Primul partid ajuns la guvernare după revoluția din 1989 a fost FSN. Petre Roman a fost numit prim ministru al Frontului Salvării Naționale înainte ca Frontul să se transforme în partid politic.
După primele alegeri libere din 20 mai 1990, câștigate fără probleme de partidul lui Ion Iliescu, a început și lupta pentru putere. În anul 1992, Petre Roman și-a făcut propriul partid, PD (FSN), al cărui lideri s-au grupat zece ani mai târziu în jurul lui Traian Băsescu. Parte din nucleul inițial au format PDL, pentru ca azi să-i întâlnim în PNL.
Oamenii au venit, au plecat, au dispărut fizic, dar spiritul a rămas. Nu greșim cu nimic afirmând că gruparea desprinsă din FSN-ul lui Ion Iliescu a fost una din cele mai reformiste partide de stânga (Petre Roman, Traian Băsescu, Vasile Blaga, Adrian Severin, Victor Babiuc etc.) odată cu preluarea partidului de către Traian Băsescu, PD, apoi PDL, și-a schimbat și familia politică, înscriindu-se în Partidul Popular European.
Devenit principal partid de guvernare, avându-l ca prim ministru pe Emil Boc, partidul a dispărut prin fuziunea cu PNL.
Un alt fost principal partid de guvernare, PN|CD, a rămas în afara parlamentului după ce în perioada 1996-2000 a fost cel mai important partid din România. Cauzele decăderii? Aceleași ca în cazul PDL: luptele interne.
Ne place sau nu, singurul partid rămas cât de cât întreg după ce a fost principalul partid de guvernare câteva mandate este PSD.
A venit rândul PNL să ocupe râvnita poziție nr. 1 într-o coaliție de guvernare. În timpul mandatului de premier al lui Călin Popescu Tăriceanu, PNL s-a scindat, dar nu a dispărut. Supus unei noi scindări tot datorită lui Călin Popescu Tăriceanu, PNL s-a autosalvat prin fuziunea cu PDL. Vasile Blaga a avut intuiție și l-a propus, în 2014, pe Klaus Iohannis pentru candidatura la președinție. O mișcare politică inteligentă, cu repercusiuni benefice în timp pentru PNL.
Grație președintelui Iohannis PNL, clasat după PSD, a ajuns la guvernare după alegerile din 2019. Cu greu, s-a format o coaliție de centru dreapta formată din PNL-USR-PLUS și UDMR. Premierul fiind liberal se cheamă că PNL este principalul partid de guvernare. Așadar, partidul condus de Ludovic Orban este principalul partid de guvernare. O poziție mai mult decât onorabilă față de scorul slab obținut la alegerile de la sfârșitul anului 2019.
Moș Crăciun și președintele Klaus Iohannis i-au oferit PNL-ului cel mai important cadou pentru un partid: guvernarea.
Nu s-a împlinit luna și au început disputele. Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan îl atacă frontal pe președintele PNL Ludovic Orban. Un partid, două direcții. Nu este vorba despre un conflict personal. În PNL de multă vreme, încă de la fuziunea cu PDL, există două grupări distincte. Odată cu împărțirea funcțiilor guvernamentale au reapărut fricțiunile.
Dacă în PNL ar fi două grupări, una mai reformistă decât cealaltă, țara întreagă ar avea de câștigat. Este gruparea Ludovic Orban mai conservatoare decât gruparea Rareș Bogdan? Vor fi chemați cocoșeii la Cotroceni și li se va spune să-și bage mințile-n cap?
PNL-ul de acum este prea mic pentru a-și permite să se divizeze. Dintr-un partid de 25% când se rupe în două rămân două resturi de sub 10%.
Așa funcționează aritmetica primară în partide și la adunare și la împărțire. Pro România și ALDE și-au unit forțele la alegerile parlamentare și dintr-un partid de 5% și altul de 3% a rezultat un partid de 4,5%.
În cazul fuziunii PNL-PDL de asemenea nu s-a făcut o simplă adunare a procentelor. Fiecare partid în parte era în stare să facă un 20-25%. Dacă PNL se sparge nimeni nu-și poate imagina ce va rezulta.
