Asculta acest articol
Panait Istrati își risipise viața pe toate drumurile pământului, drumuri pe care se alese și cu cunoașterea celor mai de jos trepte, și cu gustul gloriei literare, abandonându-se negrijirii zilei de mâine, întâlnise tot felul de oameni, legase și dezlegase prietenii și pasiuni, învățase și se lepădase de felurite meserii. Cu totul dimpotrivă, George Mihail Zamfirescu trăiește mai puțin aventuros, marcat de ghinioane, pendulând dintr-un oraș în altul – aceasta reprezentând, fie tendința statornică de a se fixa într-un post, fie dorința de a-și revedea familia: iar notorietatea literară nu depășise granițele țării. Și totuși fiecare se simte, de la început, ca într-o mult dorită revedere, foarte asemănător celuilalt. Desigur, datorită proveninței similar din medii umile, datorită existenței trudnice și bolii care le măcina amândorura ființa.
“- Am auzit că ești bolnav și am venit să te văd. Nu-mi mulțumi. Te cunosc din scrisul tău și am venit cu mult drag, fiindcă te simt om din rasa mea’’, spune Panait Istrati, trecând pragul casei lui George Mihail Zamfirescu. De fapt, vizita respectivă fusese provocată de către gazdă. ~n mai 1933, redacția revistei ‘’România literară‘’ hotărește să-i închine un număr marelui peregrin aflat în țară, bolnav în Sanatoriul Filaret, vecin cu locuința lui Gemy. Scrisorile pe care le publicăm în acest număr pregătesc acest interviu ca autorul Chirei Chiralina. Dar ele conțin ceva în plus< mărturisirea lui G.M. Zamfirescu pentru confratele mai vârstnic și reputat. Interviul proiectat a apărut în România literară din 19 mai 1933, sub forma unei discuții între cei doi, consemnate, chipurile, de către un martor întâmplător, C. Drag. Ceea ce ar fi dorit George Mihail Zamfirescu să elucideze – soarta scriitorului român față de a celui străin, toate acele dedesubturi care au ținut un strălucit scriitor român departe de viața noastră literară, stabilirea unor puncte dintr-un viitor program de activitate al Societății Scriitorilor Români pentru promovarea intereselor morale și materiale, sunt probleme care rămân neatinse. Dar materialul conține destule lucruri demne de interes pentru cunoașterea ambilor scriitori. Pentru cititorul care cunoaște și scrisorile lui Panait Istrati către George Mihail Zamfirescu din această perioadă, dialogul celor doi vremelnici vecini se conturează mai clar. ~n orice caz, reținem din perioada corespondenței lor, prietenia care s-a născut între ei, ca și această frumoasă autodefinire a lui Panait Istrati< ‘’ Eu mă simt numai scriitor român, dar care , în loc să cânte în țara lui, dintr-un fluier ciobănesc, a fost fără voia lui, obligat să cânte dintr-un instrument internațional. Destinul mi-a smuls din mână fluierul – și m-am pomenit suflând din trâmbiță, pe turnul Eiffel.
Claudia Dimiu
I.
Scumpe și stimate domnule Panait Istrati,
Am primit plăcuta însărcinare din partea Societății scriitorilor români, din care fac parte, să vă închin, în numele acestei societăți, o pagină din România literară, ce va apărea vinerea viitoare. Firește, vor colabora la această pagină, într-o formă sau alta, toți scriitorii mai de seamă de la noi. Dar în această pagină, țin să public și o convorbire cu dumneavoastră, îndeosebi asupra unor probleme în legătură cu viața nenorocită a scriitorului român, sărac și liber, în raport cu viața confraților lui străini. Poate tot în această convorbire, vom elucida și toate acele dedesubturi care au ținut un strălucit scriitor român, departe de viața noastră literară.
Fără îndoieli că, în acest scop, ar fi trebuit să vin la dumneata să stăm de vorbă de la o inimă la alta. Afirm și te rog să nu te superi, că un scriitor tânăr, nescunoscut poate de dumneata, face această afirmație, că am avea multe, foarte multe să ne spunem. Dar, deși în mahala, numai la zece pași în spatele Sanatoriului, îmi e imposibil să vin. Cei doi ani cât am muncit pe brânci, ca să termin Maidanul cu dragoste, romanul unei lumi necăjite, dintr-o mahala bucureșteană, proletară (de altfel ca și piesa Domnișoara Nastasia, pe care o am alături) mi-au supt toate puterile. Din debilitate generală (provenită din muncă și numai prin muncă) am dat, deși sunt tânăr și slab, în diabet, care m-a trecut de câteva ori pe lângă moarte. Acum sunt ceva mai întremat dar destul de slab. Medicul mi-a interzis să intru în sanatoriu, deoarece organismul e așa de slăbit, încât nu ar avea puterea să reziste unei contaminări. Sunt condamant să lucrez cu dumneata prin intermediari. Medicul mi-a spus că pot vorbi cu dumneata, oricât, undeva în oraș, numai în atmosfera sanatoriului, nu. Dar din nefericire, eu nu pot încă să ies din casă.
Cum eu nu am curajul să te invit în căsuța mea săracă din strada Constantin Banea 5, rămâne ca tot prin intermediari să stăm de vorbă.
Te rog foarte mult să-mi răspunzi prin traducător, care e un confrate necăjit, dacă e necesar să trimit pe cineva care să noteze răspunsurile dumitale sau dacă dorești ca aceste răspunsuri să le scrii pe baza unui chestionar pe care am să-l trimit la o oră pe care o să ai bunăvoința s-o fixezi. ~n tot cazul, până mâine seară sau duminică, convorbirea va trebui să fie gata.
Respectuoase sărutări de mâini doamnei iar pe dumneata te rog să primești stima și sentimentele de caldă umaninate.
George Mihail Zamfirescu
II.
Scumpe Domnule Istrati,
Ieri după amiază și azi, până la prânz, a trebuit, cum am putut, să ies în oraș, ca să-i văd pe câțiva bătrâni confrați, așa că n-am avut o clipă de răgaz, să-ți pot răspunde, cum mi s-a cerut, cu chestionar. Nu-mi place reporterismul și nici n-o să aibă de ce să ne placă, într-o spovedanie în care eu n-o să urmăresc fapte, ci numai răstălmăciri. Am să te rog să mă ajuți să aruncăm lumina asupra unor tenebre.
O să vorbim, fără îndoială, și de destinul scriitorului român, în raport cu destinul scriitorilor europeni – o să încercăm să stabilim câteva puncte dintr-un viitor program de activitate al Societății scriitorilor români, pentru promovarea intereselor morale și materiale și iar o să revenim la noi, la viață așa cum o înțelegem, la corelațiunea dintre scriitori și frământările sociale, la ideea de suferință, de moarte, de iubire a vieții și a oamenilor.
Vezi că am în minte tot materialul de acum, mai ales acum, mi-e imposibil să formulez ceva limpede. Patru frați în jurul meu discută cu aprindere. Au venit să mă vadă, mă iubesc și nu înțeleg ce rău îmi fac, că mă obosesc cu larma lor. Ce să le fac? Mi-s dragi și nu pot să-i cert.
Îți mulțumesc și mă simt omagiat că vei veni mâine în casa mea. Dar nu pentru un sfert de oră.
Vii ori la prânz, ca să putem vorbi în tihnă după amiază, ori vii după amiază ca să stăm de vorbă până după masă, pentru că – interview sau nu simt că o să avem foarte multe să ne spunem. Sunt și eu așa, păstrând proporțiile ca dumneata, un izolat, un răsucit, un neînțeles sau un… știu eu? Poate un l’en dehors, oricum un damnat. Așadar, te rog mult, și fă-mi cinstea să nu mă refuzi, nici dumneata, nici doamna.
Toate sincerele mulțumiri pentru carte și autograf.
Te aștept cu o inimă de frate mai mic iar soția mea va fi perfect omagiată să-i ofere doamnei Istrati și dumneata te rog să primești cele mai calde urări de bine și cele mai sincere sentimente de umanitate.
George Mihail Zamfirescu
Fii primul care comentează