Image 1
Image 2
Acasa

ZI DE NAȘTERE

Dr. Dorel Coica, azi la ceas aniversar

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Doctorul Dorel Coica, managerul celei mai mari societăți medicale din Satu Mare, se află azi, 17 mai, la ceas aniversar.
În 1982 a absolvit Facultatea de Medicină Militară Bucureşti, apoi în 2000 a  absolvit-o şi pe cea de Drept din Oradea, după care a obţinut masterate în competenţe de management sanitar, medicină socială şi sănătate publică, însă a absolvit și foarte multe cursuri în științe medicale de ultimă generație, cum ar fi ozonoterapia, posturologia sau hidrocolonoterapia.
Înainte de a avea funcţii publice şi-a deschis în Satu Mare mai multe cabinete şi a profesat şi ca medic de familie. A creat şi conduce o societate medicală privată foarte mare cu peste 200 de angajaţi care oferă servicii medicale de calitate la peste 40.000 de pacienți.
Pentru a se pune în slujba societăţii, a intrat şi în politică, unde calităţile sale de bun organizator şi dinamismul l-au făcut să avanseze destul de rapid în funcţie.
În iulie 2012 a fost ales primar al municipiului Satu Mare, încheindu-și mandatul în iunie 2016. Este consilier local la propunerea PSD.
Cu ocazia zilei de naştere, “Informaţia Zilei” îi dorește multă sănătate, putere de muncă, împliniri în continuare, mult succes pe toate planurile şi îi urează un sincer
“La mulţi ani!”

Ciornă automată

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with