Image 1
Image 2

ANIVERSARE

Episcopul greco-catolic Vasile Bizău, la ceas aniversar

PS Vasile Bizău s-a născut la 14 octombrie 1969 în localitatea Dragomireşti, judeţul Maramureş, într-o familie greco-catolică activă şi în perioada de interzicere a acestei Biserici în România.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Casa părintească a funcţionat, pe toată durata clandestinităţii, ca loc de întâlnire a credincioşilor din satul natal, uniţi în rugăciune sub egida Reuniunii Mariane, condusă de însăşi mama Preasfinţiei Sale.

Parcursul ecleziastic începe la 15 august 1996, când e hirotonit diacon, iar în 31 august 1997 este hirotonit preot.
În 2001 şi 2002 urmează cursuri doctorale la Institutul San Anselmo din Roma.

Din anul 2000 activează ca preot în cadrul Episcopiei de Maramureş, îndeplinind funcţia de consilier, iar activitatea pastorală o desfăşoară la Bogdan Vodă şi parohia “Sfânta Cruce” din Baia Mare.

Tot în acest an începe şi activitatea didactică la Catedra de Filosofie, Teologie, Arte din cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea de Nord, Baia Mare.

În 20 iunie 2007 este ales episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore şi proclamat de Papa Benedict XVI, în 27 octombrie 2007, episcop titular de Appiaria.

Sâmbătă, când împlineşte 54 de ani, “Informaţia Zilei” se alătură credincioşilor şi îi doreşte multă sănătate, succes în activitatea de păstorire şi un călduros “La mulţi ani!”

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with