Image 1
Image 2

ÎNMORMÂNTARE ÎN SATU MARE

Dr. Liviu Ardelean, condus pe ultimul drum de sute de persoane

Vineri, 11 august 2023, dr. Liviu Ardelean a fost condus pe ultimul drum de sute de persoane. În decursul carierei sale prodigioase a ajutat mii de copii să vină pe lume.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ştiu, un copil se naşte acum/ Da, ştiu, un bătrân îşi ia rămas bun/ Eu, i-am spus vremii să stea în loc/ Amintirea mea vreau să fie-a ta/ Vine o zi, vine o zi când se va sfârşi/ Nimeni nu va şti, nimeni nu va şti oare când va fi/ Vine o zi, vine o zi iar de voi pleca/ Nimeni nu va şti, nimeni nu va şti cât voi regreta/ Cât voi regreta, cât voi regreta…” – Vine o zi – Holograf.

Pe versurile acestei piese, dr. Liviu Ardelean a fost condus pe ultimul drum de familie, prieteni, medici şi asistente, cunoscuţi şi de pacientele pe care la un moment dat le-a ajutat să devină mame.

Oameni, sute de oameni, râuri de lacrimi, sute de coroane, mii de flori, soare şi multă, multă durere a fost vineri, la Cimitirul greco-catolic de la gara Satu Mare, acolo unde a fost oficiată slujba de înmormântare a unuia dintre celui mai carismatici medici din Satu Mare. Profesionist desăvârşit, pentru care medicina a fost o menire, o vocaţie, nu o profesie, dr. Liviu Ardelean a ajutat la aducerea pe lume a mii de copii.

Un copil se naşte acum… un bătrân îşi ia rămas bun”, dr. Liviu Ardelean n-a împlint nici 69 de ani şi cu toate acestea vineri, şi-a luat rămas bun de la toţi cei pe care i-a cunoscut, dar şi de la cei care l-au cunoscut. Aşa a fost doctorul Ardelean, prietenos, cald, empatic, un adevărat OM.

I-am spus vremii să stea în loc”, de această dată “vremea” nu l-a ascultat, n-a stat în loc, iar “tatăl” miilor de copii sătmăreni s-a mutat într-o stea, aşa cum foarte frumos spunea Octavian Paler, “a muri înseamnă a te muta într-o stea”. A iubit viaţa, a participat la miracolul naşterii, a fost prima persoană care le-a zâmbit mamelor şi primul OM care a luat în braţele lui puternice, dar în acelaşi timp gingaşe şi calde mii de noi născuţi. Pentru toate acestea, aşa cum bine a spus protopopul greco-catolic Dumitru Roman, sufletul doctorului Ardelean va fi purtat în braţe de îngeri.

Vineri, 11 august, a fost o zi tristă pentru municipiul nostru, o zi foarte tristă pentru soţia dr. Luminiţa Ardelean, pentru fiul dr. Tudor Ardelean, pentru nora dr. Carmen Ardelean, pentru cele două nepoţele. Deşi tristă, ziua de vineri a fost la fel ca sufletul doctorului Ardelean, caldă, iar soarele a strălucit pe cer până în momentul în care trupul neînsufleţit al celui mai sufletist medic sătmărean a fost scos din capela greco-catolică de la Gara Satu Mare şi dus la groapă.

Atunci, soarele s-a ascuns după un nor, poate pentru a ne transmite că dr. Ardelean regretă această plecare. A urmat o uşoară adiere de vânt. Oare în acest fel îngerii l-au ajutat să îşi ia rămas bun şi să ne transmită aşa cum îi plăcea să o facă că “totul va fi bine”? A plecat în aplauzele tuturor celor prezenţi. Medicii, asistentele, infirmierele au venit cu câte un trandafir alb în mâini, pentru a arăta cât de firavă este viaţa.

Întreaga comunitate medicală sătmăreană deplânge moartea prematură a medicului Liviu Ardelean. În decursul carierei sale prodigioase a ajutat mii de copii să vină pe lume, a salvat mii de femei. În semn de respect, o parte dintre aceştia au venit să-i aducă o floare şi să-şi ia rămas bun.

Drum lin spre stele, domnule doctor Liviu Ardelean! Transmitem şi pe această cale sincere condoleanţe familiei Ardelean.

 

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with