Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

ZIUA CULTURII NAȚIONALE

Eminescu și Taina Scrierii

Un aspect mai puțin cunoscut despre Mihai Eminescu este faptul că obișnuia să scrie în întuneric. Această informație autobiografică apare într-un text eminescian, prezentat de G. Călinescu
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Acasa
Asculta acest articol

Un aspect mai puțin cunoscut despre Mihai Eminescu este faptul că obișnuia să scrie în întuneric. Această informație autobiografică apare într-un text eminescian, prezentat de G. Călinescu în “Opera lui Mihai Eminescu” și comentat ulterior de Dimitrie Vatamaniuc. Potrivit lui Vatamaniuc, multe versuri și însemnări din manuscrisele lui Eminescu au fost create în aceste condiții, ceea ce explică unele dificultăți în interpretarea lor ca fiind mărturii de dezechilibru intelectual.

 

 

Textul respectiv se găsește în manuscrisul 2278, datând din perioada ieșeană a poetului (1876–1877) și se referă probabil la perioada studiilor sale de la Viena. Vatamaniuc menționează că există ipoteza că Eminescu ar fi redactat acest text ca introducere la “Iconostas și Fragmentarium”, deși aceasta este puțin probabilă. De asemenea, se remarcă fascinația lui Eminescu pentru cărți și manuscrise vechi, petrecând mult timp la anticariate.

 

 

Iată textul din manuscrisul 2278, reprodus în ediţia de Opere (vol. citat):

[„Cînd eram încă la Universitate…”]

”Cînd eram încă la Universitate aveam o ciudată petrecere. Îmblam adesa ziua pe uliţi, stînd numai pe ici, pe colo la cîte-un anticvar şi răscolindu-i vechiturile; luam din cărţile lui tot ce-mi părea mai bizar şi mai fantastic şi, venind apoi acasă, citeam şi transcriam într-un caiet numit fragmentarium toate pasagele cîte-mi plăceau. Locuiam într-un sat aproape de oraşul universitar, împrejurul locuinţei mele foarte liniştite, căci printr-un hazard locuiau în acea casă numai moşnegi bătrîni. Acolo, noaptea, după ce astupam soba, citeam şi traduceam spre propria mea plăcere ceea ce am spus mai sus. Apoi, deodată, parecă mi se [G. Călinescu citeşte «lumina visele»]. Intram în labirintele acelor curioase poveşti ce le citisem, un tablou urma pe altul, o întîmplare pe alta. Atuncea stingeam luminarea, ca să [nu] mă supere în sumbrele mele viziuni, şi scriam iute prin întuneric în fragmentarium tablourile sau viziunile ce-mi treceau prin minte. Astăzi, răscolind prin hîrtii, găsesc acel fragmentarium. Citesc, citesc şi, ciudat… mă trezeam parecă-n aceiaşi casă în care locuism, era noapte… afară vîjia vîntul prin copacii seculari ai parcului, gîndire cu gîndire se-nşiră şi văd că aceste fragmente ciudate şi rupte din toate părţile sînt o istorie frumoasă, deşi cam ciudată. Iată c-o scriu.”

 

 

 

Citește și:

 

De la statuia lui Petofi la statuia lui Eminescu

 

Ciornă automată

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with