Asculta acest articolCine are cea mai bună literatură, care sunt cei mai buni artiști, unde se pun în scenă cele mai bune piese, ce țară a reușit să producă cel mai bun film? Răspunsurile la aceste întrebări dau adevărata măsură a capacității creatoare a unui popor, răspunsurile la aceste întrebări arată adevărata valoare a unei națiuni.
În vremurile de tristă amintire care anunțau izbucnirea celui De-al Doilea Război Mondial, Octavian Goga spunea că monumentul unui poet la graniță depășește capacitatea unui regiment. Și se referea la statuia lui Eminescu de la Oradea.
Erau alte vremuri, alți politicieni care nu au fost capabili să evite a doua conflagrație mondială, al doilea carnagiu al secolului 20.
Despre statuia altui mare poet, la fel de național pentru maghiari ca Eminescu pentru români, se poate spune același lucru: o statuie a lui Petofi Șandor la granița dintre România și Ungaria echivalează cu forța a zeci, a sute de demagogi care perorează despre drepturi istorice, despre un trecut violent care, în Transilvania, datorată obtuzității politicienilor, a opus două naționalități.
Cât mai multe monumente înseamnă cât mai multă prețuire pentru trecut, pentru cultura locală, pentru cultura națională. Este bine, este rău? Evident că este bine. Să-i lăsăm pe titanii culturii celor două țări să se bată pentru întâietate. A pune față în față doi poeți, Eminescu și Petofi. Ce spectacol splendid! Ce măreția culturală!
Și despre unul și despre celălalt se spune că au fost naționaliști. Poate fi altfel un poet național? Limba în care scrii te obligă să fii partizanul poporului din care faci parte.
Cea mai simplă definiție a naționalismului sună extrem de simplu: Nu te atinge de cultura mea, de tradiția mea, de obiceiurile mele. Vorbim aici de naționalismul luminat, nu de manifestările vulgare, de bătutul cu pumnul în piept, ca un King Kong patriotard.
Interconectarea culturală se face în mod direct prin oamenii de cultură. I-a fost dat unui preot, George Marchiș, tatăl cunoscutei Otilia Marchiș, să fie primul român care a tradus în limba română poeziile lui Petofi imediat după moartea tragică a poetului? Nimic altceva decât dorința firească de a face cunoscute valorile culturale ale altui popor.
Desigur, pe prima treaptă a interculturalității, în cazul literaturii, se află traducerile reciproce. Dar interconectarea culturală de largă popularitate se face prin monumente, mai exact prin simbolistica monumentelor.
După un stadiu istoric foarte lung, memoria culturală a poetului Petofi reușește să treacă de la stadiul de “bust” la stadiul de statuie, de monument adevărat.
Este un mare, un foarte mare pas înainte. Dar fundamentul unei armonii inter-culturale, până la urmă inter-etnice este simetria. Dacă de acum înainte Satu Mare are un monument Petofi obligatoriu este ca și poetul național al românilor, Mihail Eminescu, să treacă de la stadiul de bust, realizat înainte de anul 1930, la stadiul de statuie în mărime naturală, de monument.
Să nu se supere nimeni, dar așa-zisul monument al limbii române, realizat de Radu Ciobanu, nu este reprezentativ pentru Eminescu. S-ar potrivi foarte bine în curtea unei școli, nu într-un loc central, într-o piață. Așadar, îndemnăm autoritățile locale, instituțiile de cultură, asociațiile culturale, oamenii de cultură sătmăreni să se gândească la acest lucru.
Dacă tot vorbim despre simbolistică observăm că există o transgresiune între comercial, politică, istorie, literatură, artă și banconote. Simbolistica bancnotelor este puternică, însă impactul în rândul publicului larg este discutabil.
Eminescu este postat pe bancnota de 500 de lei. Câți dintre români au ocazia să poarte în buzunar o bancnotă de 500 de lei? Cel mai avantajat din punct de vedere imagistic este personajul pus pe o bancnotă de valoare mică.
Bancnotele periodizează istoria, oferind în același timp și o imagine despre modul în care sunt evaluate și folosite propagandistic personalitățile culturale și figurile istorice pentru imaginea pe care vrea să și-o impună un regim.
Aș începe prin a remarca schimbările suferite de bancnota maghiară după căderea cortinei de fier, în contrast cu simbolistica bancnotelor românești.
Pe forintul maghiar înainte de 1990 erau inserate efigiile marilor figuri culturale. Odată cu retragerea de pe piață a lor, după căderea regimului comunist, efigiile marilor figuri literare, Șandor Petofi și Ady Endre, au fost înlocuite cu figurile altor personalități, războinice, revoluționare. Rakoczi Ferenc, pe cea mai mică bancnoră de 500 de forinți, dar cu cea mai mare circulație, este urmat de Matyas Corvin, pe bancnota de 1.000 de forinți, Kossuth Lajos este pe bancnota de 5.000 de forinți. Sfântul Ștefan, imortalizat pe bancnota de 10.000 de forinți, Sfântul Ștefan este devansat de figura ministrului de Justiție din perioada Revoluției de la 1848, Deak Ferencz, așezat pe bancnota cu cea mai mare valoare, 20.000 forinți.
Așadar, Mihai Eminescu al nostru, căruia i-a fost rezervată bancnota de 500 de lei, are un corespondent în Deak Ferenc, ministru de Justiție din timpul revoluției de la 1848.
Pare deplasat să vorbim la dezvelirea unei statui monumentale despre bancnote. Problema este că monumentele adevărate costă ceva mai mult decât decât niște busturi mai mult sau mai puțin reușite, aburcate pe câte un stâlp.
Satu Mare, după marile transformări de ordin arhitectural, ar fi cazul să pună mai mult accent pe aspectul arstistic, pe lucrări sculpturale, monumentale, care să recomande intrarea orașului de pe Someș în rândul marilor reședințe de județ din Transilvania, din România.
Fii primul care comentează