Image 1
Image 2

IFPLUSPREMIERĂ AI

Europarlamentarii de la Bruxelles au adoptat prima Lege a Inteligenței Artificiale din lume

Pornind de la ideea că Europa va avea 27 de legi diferite la aplicarea inteligenței artificiale, europarlamentarii de la Bruxelles au votat vineri 8 decembrie, până noaptea târziu, reglementările privind aplicarea acestei tehnologii revoluționare, dar periculoase.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Aplicarea unitară a inteligenței artificiale a condus la înființarea Autorității Europene de inteligență artificială valabilă pentru toate statele membre. După lungi dispute parlamentarii de la Bruxelles au ajuns la concluzia că dacă nu se adoptă reguli unitare Europa va avea 27 de tipuri diferite de aplicare în 27 de state membre, ceea ce este foarte nefavorabil pentru economie și ar putea afecta statul de drept în unele țări.

 

 

Autoritatea AI va fi înființată în cadrul Comisiei pentru a pune în aplicare reglementarea modelelor de bază. De asemenea sistemele AI vor fi monitorizate de autoritățile naționale care se vor reuni în Comitetul European de Inteligență Artificială pentru a asigura aplicarea consecventă a legislației.

 

„Comitetul consultativ AI”,  un forum nou înființat, va colecta  datele prin metoda  feedback de la toate grupurile de interese, inclusiv din partea societății civile. Un grup științific de experți va  analiza toate datele și va oferi consiliere cu privire la aplicarea regulamentului.

 

Companiile AI vor oferi  rezumate detaliate ale conținutului pe care l-au folosit pentru a-și antrena modelele. Acest lucru ar trebui făcut ușor și eficient. Cerința de transparență este menită să permită autorilor, scriitorilor, muzicienilor și altor persoane creative să știe dacă lucrările lor au fost utilizate.

 

Ce informații trebuie să facă publice dezvoltatorii AI?

 

Având în vedere impactul care l-a creat în rândul opiniei publice inteligența artificială a apărut în ultima vreme o dispută între companiile AI și editori cu privire la întrebarea dacă și cum trebuie să dezvăluie dezvoltatorii datele lor de formare. Îngrijorarea în industria creativă  este că deja companiile AI folosesc lucrări protejate prin drepturi de autor pentru a-și antrena modelele fără consimțământ sau compensație.

 

Companiile AI, pe de altă parte, se tem de prea multă birocrație, de prea multe reglementări, decizii și specificații extrem de dificil de implementat din punct de vedere tehnic. S-a arătat că deja fără consimțământ companiile și-au încărcat modelele cu miliarde de texte, fotografii, videoclipuri, grafice și alte date.

 

Potrivit  legislației europene actuale li se permite să utilizeze cantități mari de date în aceste scopuri. În același timp, autorii trebuie să aibă și posibilitatea de a obiecta. În practică, acest lucru nu este posibil în prezent pentru că nu există o prezentare generală a datelor utilizate. Legea AI europeană are drept scop reglementarea acestor acestei probleme.

 

Un punct sensibil în toiul dezbaterilor a fost cel privitor la recunoașterea facială. În principiu se interzice folosirea Inteligenței artificiale, însă identificarea biometrică bazată pe inteligență artificială a persoanelor din spațiile publice este posibilă. Dar numai în cazul în care există un pericol pentru viață sau în cazul unui atac terorist.

 

Marea întrebare este cum ar trebui reglementate modelele mari de IA?

 

Cel mai disputat punct în timpul dezbaterilor de vineri noaptea a fost impactul inteligenței artificiale pentru industrie.

 

Guvernele naționale ale Uniunii se tem că numai marile companii tehnologice vor putea face față birocrației, în timp ce micile  companii de inteligență artificială din Europa, nou înființate, sunt sortite eșecului. Germania și Franța, singurele țări europene mai avansate în domeniu, își pun mari speranțe în start-up-urile lor Aleph Alpha din Heidelberg și Mistral AI din Paris.

 

Companiile AI vor trebui să publice documentațiile tehnice, să prezinte datele pe care le dețin. Există  „riscuri sistemice”, mai ales în domeniile managementului riscurilor și securității cibernetice. Factorul decisiv pentru reglementare este puterea de calcul folosită pentru antrenarea modelelor. Aceasta este măsurată în așa-numitele FLOP-uri, operații cu “virgulă mobilă”.
În timpul negocierilor pentru reglementarea utilizării Inteligenței artificiale în cele 27 de state UE s-au prezentat date tehnice cu care publicul este puțin familiarizat.

 

Există o limită,10^25, un prag pe care doar câteva modele din Statele Unite se așteaptă să-l depășească în prezent. Acesta include și GPT-4 de la OpenAI. Potrivit datelor făcute publice ale Asociației Federale KI, modelul actual european  de la Aleph Alpha este sub 10^23.  Din această cauză Comisia UE decide cu privire la clasificare.

 

Numărul uriaș de utilizatori este cea mai grăitoare dovadă despre pericolul pe care îl reprezintă utilizarea inteligenței artificiale fără reglementări.

 

CITEȘTE ȘI

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns