Desigur în viața politică există prea puține femei în raport cu bărbații. Poate greșesc, dar de la o vreme mi se pare că femeile din politică nu mai sunt tratate ca reprezentante ale sexului frumos, sunt tratate ca politicieni în toată puterea cuvântului.
Au intrat în “lumea bărbaților”, așa cum era considerată politica înainte de emanciparea femeilor, nu sunt favorizate, protejate. Sexul nu le conferă imunitate.
Mai mult de atât, au fost și încă sunt mai necruțător criticate decât sunt bărbații, deseori fără nici cea mai mică decență, ba chiar cu ură, așa cum sunt cele două cazuri extreme, Elena Udrea și Diana Șoșoacă. Să ne reamintim câtă bătaie de joc a trebuit să suporte Viorica Dăncilă, ca premier și candidat PSD la prezidențialele din 2020.
La începuturile vieții democratice, între 1990-1996 nu prea găsim figuri feminine reprezentative. Abia în 1996 CDR a inclus pe liste, pe locuri eligibile, câteva figuri feminine. Dintre acestea Norica Nicolai a rezistat mult în prima linie. Altele, precum Anamaria Biriș, au trecut pe linie moartă, odată cu ratarea intrării în parlament a PNȚ-CD.
Adrian Năstase a promovat câteva femei. Hildegard Puwac, ministru pentru integrare europeană. A dispărut. Rodica Stănoiu, ca ministru al Justiției, a fost mai contestată și mai controversată decât orice bărbat. Ecaterina Andronescu, ministru al Educației, s-a ales cu renumele de Bramburica. Dar, perseverentă, a continuat să se mențină în actualitate prin prezența la emisiunile de televiziune până deunăzi, când nu a mai obținut funcții politice în PSD. Rovana Plumb a fost promovată de Victor Ponta.
Printre figurile proeminente promovate de partidele de dreapta se numără în primul rând Mona Muscă. Din cauza popularității tot mai crescute, se zice că a fost “executată”.
Dar adevăratul om politic femeie a fost Elena Udrea. Lansată și protejată de președintele Traian Băsescu, având o personalitate accentuată, ajutată și de fizic, Elena Udrea este femeia cea mai influentă de până acum din politica românească. Pe un teren dominat de bărbați a jucat tare, devenind nu de puține ori golgheterul diferitelor etape ale meciurilor politice din întreg mandatul prezidențial de zece ani. Și-a făcut apariția prezentând “bilețelul roz” care a declanșat războiul dintre președintele Băsescu și premierul Tăriceanu. Victimă colaterală: Dinu Patriciu.
Elena Udrea a sfârșit ca orice om politic puternic: la tribunal. Că va fi sau nu condamnată, este o altă problemă.
Dreapta, după fuziunea PNL-PDL, a lansat câteva femei în funcții-cheie, Alina Gorghiu și Raluca Turcan, dar niciuna nu s-a ridicat le nivelul de influență și putere ca Elena Udrea. Bărbații au dat năvală și au acaparat funcțiile deținute de cele două în PNL.
O altă femeie puternică s-a dovedit a fi Gabriela Firea. Ca primar general al Capitalei a intrat în conflict cu Liviu Dragnea și cariera ei politică s-a limitat la popularitatea câștigată prin funcția administrativă. Va mai avea ocazia să se relanseze în PSD? Vom vedea la viitorul congres al social democraților, dar este greu de crezut.
Uite așa, trecând peste diferite etape, uitând multe nume, onorabile de altfel la vremea lor, ajungem la fulminanta ascensiune a senatoarei Diana Șoșoacă.
Adevărată Ioana d-Arc în timp de pandemie, Diana Șoșoacă se comportă ca un star rock din vremea marilor mișcări de stradă, a nebuniei luptei pentru libertate.
Puse alături, dar în mod diferit, Elena Udrea și Diana Șoșoacă sunt cele mai populare VIP-uri feminine apărute pe scena politică românească.
Aceste doamne nu se încadrează în prototipul femeilor-politicieni, gen Margaret Teacher, care avea modele în marile figuri istorice, regina Victoria, care a și dat numele unei perioade istorice, împărăteasa Maria Terezia a Austriei, Ecaterina a II-a a Rusiei.
Femeile puternice din politica românească, în special cele două care ies în evidență, fie prin frumusețe, fie prin magia pe care o răspândesc asupra publicului, pot fi încadrate undeva între Madam de Pompadour și Rasputin.
Cu toate acestea, femeile reprezintă pentru politică un rezervor de bun simț, cinste și profesionalism, o aplecare firească, pornită din inimă, spre compasiune față de cei umiliți și obidiți, un simț al realității mai accentuat decât al bărbaților.
P.S. Acest text era pregătit pentru ziua de 8 martie, dar dintr-o eroare de programare, a fost omis.