Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

SPRIJIN ZOOTEHNIC

Fermierii au solicitat modificarea condițiilor de eligibilitate în cazul sprijinului cuplat zootehnic la ovine

Fermierii au solicitat modificarea condițiilor de eligibilitate în cazul sprijinului cuplat zootehnic la ovine
În vreme ce fermierii aşteaptă semnalul privind deschiderea campaniei 2024, de depunere la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – APIA, a cererilor unice de plată, ....
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

…. se pare că primăriile sunt pregătite a elibera adeverinţele necesare fiecărui solicitant de subvenţie. Este totuşi demn de remarcat faptul că, pentru a reduce din stresul fermierilor, a fost oarecum redusă birocraţia referitoare la acele adeverinţe. După cum menţionează publicaţia Agroinfo, adeverințele emise de primării pentru subvențiile APIA aferente acestui an trebuie semnate doar de primar/reprezentat legal, celelalte semnături fiind eliminate de pe acest act, a anunțat miercuri, 13 martie, Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată în urma consultărilor avute cu fermierii și crescătorii de animale pe marginea proiectului de Ordin MADR privind condițiile de acordare a subvențiilor agricole.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a organizat marți, 12 martie 2024, în prezența ministrului Florin-Ionuț Barbu, a secretarului de stat Sorin Moise și a directorului general al AM PNDR, Daniela Rebega, o consultare pe marginea proiectului de Ordin privind modalitatea de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal si zootehnic. La întâlnire au participat asociațiile reprezentative ale fermierilor din sectorul vegetal și zootehnic.

În deschiderea ședinței, directorul general al AM PNDR a prezentat principalele modificări ale ordinului care se referă exclusiv la sprijinul acordat prin intermediul FEGA. Între acestea, menționăm eliminarea perioadei de depunere a cererilor de plată cu penalități, modificarea definiției fermierului activ, în concordanță cu prevederile Planului Strategic (PS), precum și modificările aferente eco-schemelor din sectorul vegetal în corelare cu derogarea GAEC 8 pentru anul 2024.

 

 

În ceea ce privește eco-schemele pentru sectorul zootehnic, s-au evidențiat modificările ce vizează flexibilizarea accesării pentru PD-07 Creșterea nivelului de bunăstare a vacilor de lapte și PD-08 Măsură pentru bunăstarea tineretului bovin la îngrășat, precum și noua eco-schemă PD-27 Creșterea nivelului de bunăstare a bovinelor prin pășunat extensiv pe pajiști în condiții optime de sustenabilitate.

 

 

Alte modificări care se regăsesc în proiectul de Ordin au în vedere: Introducerea noii forme de sprijin care vizează sprijinul cuplat – porumb pentru siloz; Modificarea termenului final de depunere a documentelor justificative în cazul sprijinului cuplat vegetal – pentru toate intervențiile termenul limită este 31 martie al anului următor de cerere; Modificarea condițiilor de eligibilitate în cazul sprijinului cuplat zootehnic în cazul intervenției PD-24 ovine/caprine (în concordanță cu prevederile PS): Eliminarea raportului de sexe.

 

 

Animalele eligibile sunt cele înscrise în registrul genealogic/BND. Vârsta animalului se calculează în anul de cerere și nu la data limită de depunere a cererii; Actualizarea Anexei privind adeverința emisă de deținătorii de registre genealogice; Actualizarea adeverințelor emise de Primării, în sensul că au fost eliminate restul semnăturilor de pe adeverință, unica semnătură fiind a Primarului/reprezentat legal.

 

 

Mai mult, fermierii vor putea beneficia de plata acordată prin eco-schema PD 04 Practici benefice pentru mediu aplicabile în teren arabil într-un mod mai facil și vor avea posibilitatea alegerii modului în care ponderea de teren alocată elementelor neproductive (5%) să fie ocupată cu: zone și caracteristici neproductive, inclusiv terenuri lăsate pârloagă; și/sau culturi fixatoare de azot și/sau culturi secundare.

 

CITEȘTE ȘI:

 

Schimbări în acordarea SCVZ la ovine și caprine: Noile cerințe și excepțiile

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns