Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

SITUAȚIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI

Fost secretar de stat: În proiectul România Educată ”nimic nu s-a schimbat”

Fost secretar de stat: În proiectul România Educată ”nimic nu s-a schimbat”
 „Astăzi, la Colegiul meu, sunt înscriși 500 pe 78 de locuri, 400 de copii vor pleca triști acasă și poate neîncrezători pentru viitor. Cât o să-și mai bată joc statul de copii? ....
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

….. De ce atâtea examene când în vârf avem doar gângăvi, inculți și plagiatori?”, reacționează fostul secretar de stat din Ministerul Educației Mihaela Popa la testarea pentru admiterea în clasa a V-a, care are loc în perioada 18-19 mai, la Iași, într-o postare pe Facebook.

Amintim că admiterea la clasa a V-a nu mai este interzisă conform legii învățământului preuniversitar. Abia din 2028, înscrierile se vor face în baza portofoliului educațional. Înscrierea elevilor în clasa a V-a la unitățile de învățământ care nu dețin clase de nivel primar se realizează în conformitate cu prevederile metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației, conform Articolul 32 (4).

 

 

Ziarul de Iași a scris despre concurența la școlile care organizează testarea în perioada 18-19 mai: „Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” Iași – 78 locuri, 647 elevi înscriși, 8,29 elevi/loc; Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Iași – 78 locuri, 528 elevi înscriși, 6,76 elevi/loc; Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași – 78 locuri, 390 elevi înscriși, 5 elevi/loc; Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași – 45 locuri, 234 elevi înscriși, 5,2 elevi/loc; Liceul Teoretic „Miron Costin” Iași – 16 locuri, 59 elevi înscriși, 3,68 elevi/loc; Liceul de Informatică „Grigore Moisil” Iași – 78 locuri, 228 elevi înscriși, 2,92 elevi/loc”.

La Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Iași, unde este profesoară de matematică Mihaela Popa, concurența este  de 6,76 elevi/loc. În acest context, Mihaela Popa critică examinarea de la clasa a V-a și se întreabă „dacă mai exista o țară cu asemenea examene la 10 ani, dacă cineva a verificat dacă nu cumva sunt mai fericiți copiii care rămân la școlile de lângă casa lor și chiar mai bine pregătiți, decât 4 ore în trafic flămânzi și obosiți”. „Astăzi, la Colegiul meu, sunt înscriși 500 pe 78 de locuri! 400 de copii vor pleca triști acasă, și poate și neîncrezători pentru viitor, unii vor consideră un eșec…etc…îmi vine să plâng de pe acum văzându-le fețișoarele dezamăgite după un pumn de dopaj cu teste memorate”, a adăugat Mihaela Popa.

 

 

Mihaela Popa a criticat și proiectul România Educată care se dorea a fi revoluționar, „prevedea gimnaziul 6-16 ani și la 16 ani elevii puteau merge la liceu teoretic sau dual sau chiar în câmpul muncii, însă în realitate nimic nu s-a schimbat, ba chiar s-a mai adăugat încă un cui în această struțo-cămilă de examene, două evaluări la clasa a VIII-a la aceleași două materii. Același dopaj, aceleași memorări. A învins inerția, lenea schimbării și neprofesionalismul celor care decid.”

Mihaela Popa susține că învățământul obligatoriu ar trebui să se termine la 16 ani, cu trecerea clasei a IX-a la gimnaziu, pe modelul prevăzut de Legea educației Miclea-Funeriu în 2011, model preluat de proiectul prezidențial România educată în 2016 și abandonat ulterior. „La 16 ani, elevul poate da examen la liceu cu intrare cu minim media 5 (cinci)“, a declarat Popa. „Cât o să-și mai bată joc statul de copii? De ce atâtea examene, când în vârf avem doar gângăvi, inculți și plagiatori?”, întreabă la finalul postării de pe Facebook Mihaela Popa.

 

CITEȘTE ȘI:

 

Trebuie sau nu reformat sistemul de educație din România?

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Sigla Informatia Zilei

Elevii solicita bacalaureat diferentiat

Asculta acest articol Consiliul Naţional al Elevilor, structură reprezentativă a elevilor din învăţământul preuniversitar din România, îşi exprimă îngrijorarea cu