Image 1
Image 2

FOTBAL, PREGĂTIRE: Sătmăreni la seminariile de vară pentru arbitrii şi observatorii din Liga 2

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

În perioada 30 iulie – 1 august 2023, la Cheile Grădiştei s-au ţinut seminarele de vară cu arbitrii şi observatorii din Liga a 2-a de fotbal. Printre cei prezenţi s-au aflat şi sătmăreni.

Astfel, la capitolul arbitri, judeţul Satu Mare i-a avut pe asistenţii Zsolt Kopriva, Tamas Biro Kopriva şi Ioan Corb. De precizat că pentru Zsolt şi Tamas va fi primul sezon în care fac parte din lotul arbitrilor de Liga a 2-a. Cei doi au muncit foarte mult pentru această promovare.

În ceea ce priveşte seminarul de arbitri, aceştia au efectuat anterior controlul medical obligatoriu la cabinetele medico-sportive. La testarea fizică s-au ţinut teste de viteză, SDS NOU şi ARIET, iar la curs fiecare participant a trebuit să aibă asupra sa un set de cartonaşe şi echipamentul de joc.

Ceilalţi doi sătmăreni, arbitri de centru, Ovidiu Mazilu şi Marius Omuţ, n-au fost prezenţi deoarece au participat la seminarul de vară al arbitrilor din Liga 1.

La capitolul observatori de Liga 2, judeţul Satu Mare l-a avut la Cheile Grădiştei pe Ştefan Szilagyi, preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Satu Mare.

Urmează seminarele de vară pentru arbitrii şi observatorii din Liga a 3-a, în perioada 6-12 august.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with