Gavril Cavaşi – un ilustru profesor de matematică sătmărean

Asculta acest articol

Întâmplarea a făcut să-l cunosc mai îndeaproape pe profesorul Gavril Cavaşi cu prilejul susţinerii unei ore de dirigenţie aparte prin faptul că, în loc de elevi, în bănci erau absolvenţi în vârstă de 75 de ani. Apreciind că am în faţa mea o personalitate ieşită din comun, mi-am propus să-i fac cunoscută o parte din viaţa şi activitatea sa.

Notă biografică

Gavril Cavaşi s-a născut la 1 decembrie 1929, în Cenaloş, judeţul Bihor. Tatăl său a fost preot greco–catolic. A fost elev al Liceului Teoretic „Emanuil Gojdu” din Oradea, pe care l–a absolvit în 1948. În 1952 a absolvit facultatea de matematică-fizică a Universităţii „Victor Babeş” din Cluj, după care a fost repartizat ca profesor la Colegiul Naţional Mihai Eminescu Satu Mare, unde a profesat între anii 1952 şi 1992. S-a căsătorit în 1959 cu Gabriela Grigorescu, bibliotecară la acelaşi liceu. Au un băiat, medic, care lucrează în Cluj–Napoca. În paralel cu activitatea didactică, a fost student şi apoi absolvent al facultăţii electrotehnice din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti. În decursul anilor, a predat, în paralel, fizică şi matematică, până în anul 1962, apoi numai matematică, trecând prin toate gradele didactice. A fost pensionat în 1992.

Anii de studenţie

În perioada premergătoare studenţiei au început să funcţioneze discriminările operate pe criterii socio-politice. Astfel, în calitate de preot, tatăl său administra proprietăţi bisericeşti lucrând pământul cu argaţi. Legea de atunci prevedea că cei cu impozit de peste 10.000 de lei sunt consideraţi exploatatori, iar fiii lor nu erau admişi la examenul de stat la absolvirea facultăţii. Deşi impozitul familiei era de 14.000 lei, a izbutit în cele din urmă să se înscrie la universitate.
Pentru a face faţă cheltuielilor din perioada studenţiei, a făcut o vreme serviciul de noapte de telegrafist la Direcţia Regională CFR.
Tot în timpul facultăţii a făcut şi stagiul militar, participând la instrucţie o zi pe săptămână.

Despre reforma învăţământului din anul 1948

“Înainte de 1948 aveam un învăţământ clasic, bine pus la punct, rememoreaz[ interlocutorul. Existau licee teoretice, licee de arte şi meserii şi şcoli normale (de învăţători). Doar cei cu licee teoretice erau admişi în universităţi, în cazul celorlalţi fiind nevoie de examene de diferenţă. Îşi aminteşte că scriitorul Nae Antonescu, după ce s-a întors din refugiu, a dat diferenţă la Liceul Mihai Eminescu pentru a putea urma cursuri universitare.
A fost o perioadă de colonizare a României ca stat. În esenţă, reforma învăţământului din anul 1948 a însemnat copierea modelului sovietic şi a urmărit ca intelectualii să fie la un nivel cât mai scăzut. Învăţământul obligatoriu a fost redus la patru clase primare, ciclul gimnazial avea durata de trei ani (şapte clase), iar cel liceal de zece clase. Diferenţa fiind prea mare însă, copierea nu s-a putut face decât treptat. Aşa s-a ajuns ca în 1954 să fie două serii de absolvenţi de liceu, una cu 10 clase, iar alta cu 11 clase. A fost introdus studiul limbii ruse încă din ciclul primar, dar măsura a fost respinsă deoarece reprezenta un simbol al cotropitorului.
Cu toate necazurile pe care i le-a adus schimbarea regimului politic, Gavril Cavaşi nu este pătimaş în aprecieri. Astfel, el vede şi părţile pozitive ale reformei sistemului de învăţământ: dezvoltarea învăţământului tehnic, respectiv trecerea de la învăţământul destinat elitelor la învăţământul de masă. Învăţământul a devenit accesibil pentru marea masă a populaţiei.

Pasiunea pentru matematică

Pasiunea s-a pentru matematică s-a manifestat de-a lungul întregii vieţi, începând din anii de liceu. În acea perioadă, a colaborat la Gazeta Matematică, seria pentru tineret, şi a participat la concursurile Gazetei, organizate la Bucureşti.
Ulterior, la Simpozionul naţional din 1973, la care au participat mulţi academicieni şi profesori universitari din diferite centre universitare, a susţinut lucrarea „Aplicaţii ale calculului matricial în determinarea elementelor circuitelor electrice”, comunicare care a suscitat mare interes şi având posibilităţi de aplicabilitate în liceu. În 1977, la Simpozionul de „Informatică şi conducere”, a participat cu lucrarea „Aspecte practice ale predării elementelor de logică matematică în sprijinul formării unei concepţii cibernetice”.
A fost preşedinte, respectiv vicepreşedinte al Filialei Societăţii de Ştiinţe Matematice din Satu Mare, mulţi ani. Pentru a ţine seama de cerinţele vremii în legătură cu modernizarea învăţământului matematic, a avut câteva comunicări ştiinţifice.

Etica muncii

“De-a lungul celor 42 de ani petrecuţi la Liceul Mihai Eminescu m-am simţit mereu ca acasă. Intrând zi de zi în clasă, nu mergeam la locul de muncă, ci la un atelier de creaţie unde puteam influenţa formarea unor personalităţi. Elevii mă ascultau cu multă plăcere şi am simţit că le ofeream o parte din sufletul meu. Nu era atât de importantă materia predată, cât ceea ce am putut sugera, ceea ce se afla nespus în atmosfera clasei: iubire de oameni, sinceritate, toleranţă, conştiinţa datoriei…”
Căldura sufletească pe care o manifesta în tinereţe a rămas o constantă peste ani. Iată cum le-a vorbit el foştilor absolvenţi la întâlnirea de 60 de ani a promoţiei 1954 a Colegiului Naţional Mihai Eminescu. După cuvintele protocolare care se rostesc îndeobşte în astfel de împrejurări, dirigintele Gavril Cavaşi a început prin a remarca faptul că “rândurile noastre se răresc din ce în ce mai mult odată cu înaintarea în vârstă”. Într-adevăr, pe pliantul aniversar, circa 50% dintre absolvenţi aveau marcat semnul crucii în dreptul numelui.
“S-au întâmplat multe în aceşti şaizeci de ani. A fost acea reformă din 1948, care de fapt a distrus învăţământul românesc. Ciclul gimnazial era de şapte clase, iar cel liceal de zece clase. Cam în acea perioadă s-a trecut la 11 clase”.
Apoi, făcând o legătură cu preocupările specifice vârstei, într-un discurs de o rigoare şi coerenţă excepţionale, Gavril Cavaşi a stabilit un diagnostic cât se poate de laconic şi exact al relaţiei dintre generaţii prin prisma dialogurilor dintre bunici şi nepoţi. “Bunicule, tu la câte concursuri ai participat?”. “Atunci nu erau concursuri, în timp ce acuma sunt atâţia olimpici… Dar nu trebuie să vă consideraţi mai prejos de generaţia actuală. Voi v-aţi ridicat la nivelul generaţiei în care aţi trăit. La fel vor spune şi nepoţii voştri peste şaizeci de ani”, au fost aprecierile lui Gavril Cavaşi.

Aprecieri privind învăţământul din prezent

În ceea ce priveşte învăţământul din zilele noastre, profesorul Cavaşi remarcă tendinţa de renunţare la studiul individual, apreciind că azi nu se mai citeşte, deşi “baza formării intelectuale este cartea”. Se pune prea mult accent pe relaţia elev-calculator în detrimentul dezvoltării gândirii elevului. Profesorul spune: “celelalte le găseşti pe internet!”
Astăzi internetul este cel care domină, dar baza ar trebui să fie biblioteca şi cartea tipărită. Recunoaşte însemnătatea internetului, dar “altceva e când faci fişe”, apreciază cu nostalgie interlocutorul. Matematica elementară nu este studiată temeinic, şi aici intervine rolul învăţătorului. Învăţătorul ar merita un salariu dublu faţă de profesor.
Din păcate, prea se ia în băşcălie şi noţiunea de concurs, la care sunt supuşi copiii la vârste prea fragede. Şcoala ar trebui să dezvolte şi spiritul de cooperare, de echipă.
Anii de şcoală determină modul în care abordăm viaţa, cum reuşim să trecem peste greutăţi. Superficialitatea este una dintre carenţele educaţiei noastre, consideră Gavril Cavaşi.

Programa şcolară nu era o dogmă

Pentru Gavril Cavaşi, programa şcolară nu era o dogmă. Astfel, anticipând implicaţiile sociale majore ale schimbărilor care urmau să se petreacă în domeniul tehnicii, el a hotărât să susţină prima lecţie despre tuburi electronice în 1954.
“Lecţia despre tuburi electronice nu era prevăzută în programă, fiind o noutate în acea vreme”. Viaţa i-a dat dreptate, la întâlnirea cu absolvenţii promoţiei 1954 fiind în măsură să conchidă că “schimbările din aceşti ultimi 60 de ani au fost uluitoare”.

Recunoaşterea meritelor

Ca recunoaştere a activităţii sale la catedră, a primit titluri onorifice şi diferite distincţii ca: Profesor Emerit Ordinul Muncii (1975). În Monitorul Oficial din 18 decembrie 2000, preşedintele României a semnat decretul de conferire a Ordinului Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler lui Cavaşi G. Gavril.

Gânduri ale foştilor elevi

Gheorghe Boroica, profesor:
Anii de liceu mi-au dăruit un alt dascăl minunat, profesorul Gavril Cavaşi. Rigurozitatea şi meticulozitatea cu care aborda problemele şi-au pus adânc amprenta asupra elevului de atunci, dar şi asupra omului de azi. Pentru matematica de performanţă, este nevoie de talent nativ, putere de muncă şi o mare pasiune. Dacă un copil le are pe toate acestea, dascălul nu trebuie decât «să aprindă flacăra» şi să ştie s-o întreţină.
Ing. Cristina Bursuc, jurnalistă:
Deşi au trecut 28 de ani de la terminarea liceului, mi-l amintesc pe Gavril Cavaşi ca pe “un domn profesor”. Avea darul să-i iniţieze pe elevi în tainele matematicii, pas cu pas, să-i determine să-şi însuşească materia. Pasiunea, disciplina, exerciţiul erau cuvinte-cheie care îl caracterizau. Severitatea pe care o impune uneori postura de dascăl ştia s-o învăluie cu un zâmbet fin, cu un mic alint, sau şi-o manifesta rostind apăsat unele citate celebre. Cu foarte rare excepţii, elevii care l-au avut ca profesor de “mate” erau ca şi intraţi la facultate.
Dr. Pop (Iacob) Margareta:
O caracterizare în două cuvinte a celui care rămâne întotdeauna dirigintele nostru ar fi aceea de pedagog desăvârşit. Strălucitor şi pasionat în domeniul matematicii, domnia sa este în acelaşi timp un erudit cu o vastă cultură în domeniul muzicii, picturii, teatrului şi literaturii, atribute pe care a ştiut să le valorifice întru împlinirea noastră ca oameni educaţi şi responsabili, completând în mod sublim ceea ce ne dăruiseră părinţii noştri în cei “şapte ani de-acasă”. Cuvintele vor fi întotdeauna prea puţine pentru a ne exprima recunoştinţa.

* * *
De la ţinută îngrijită şi atitudine politicoasă până la atenţia acordată coordonatei etice a muncii, toate îl definesc pe Gavril Cavaşi ca pe un intelectual de modă veche, în sensul cel mai bun al cuvântului. Din cele spuse de el, am înţeles că adevăratul dascăl nu este cel ce doar transmite cunoştinţe, ci  este acela care izbuteşte să îl facă pe elev să îndrăgească disciplina pe care o predă.
Apreciem că ar fi un câştig pentru noi toţi dacă bogata experienţă de viaţă a profesorului Gavril Cavaşi s-ar transpune în slovă tipărită spre neuitarea generaţiilor de acum şi a celor viitoare.