Alegerile pentru Primăria Satu Mare par să stârnească interesul nu doar local, ci şi naţional. Poate pentru că oraşul nostru deţine câteva particularităţi administrative şi electorale care îl fac demn de acest interes.
Prima particularitate ar fi aceea că Satu Mare e unul dintre puţinele fiefuri PSD din Transilvania. A doua ar fi aceea a componenţei etnice specifice, care face din UDMR, dacă nu jucătorul, atunci arbitrul principal al fiecărei runde de alegeri locale. Iar a treia ar putea fi aceea că Satu Mare nu a mai avut un primar de centru-dreapta de foarte mulţi ani. Iar o victorie a PNL – ca principal partid al dreptei româneşti – în Satu Mare ar avea o uriaşă încărcătură simbolică.
Partidul Naţional Liberal stă bine în Transilvania. Conduce primării importante, cum sunt Timişoara, Arad, Oradea, Cluj-Napoca, Târgu-Mureş, Braşov, Alba Iulia, Deva, Zalău. Întâmplător sau nu, administraţiile liberale din aceste oraşe sunt cotate, în mai toate clasamentele, ca având o excelentă performanţă economică, urbanistică şi edilitară. Cluj-Napoca bate deja Bucureştiul la majoritatea capitolelor indexate de instituţiile care realizează aceste topuri, de la Forbes la Institutul pentru Politici Publice.
Clujul are serviciile publice de cea mai bună calitate din România, e mai atractiv pentru investitori şi are o mai bună calitate a vieţii decât Capitala, fiind chiar un pol cultural concurent acesteia. Conform Băncii Mondiale, polul economic format în vestul ţării de Timişoara şi Arad va depăşi Bucureştiul în următorii 12-15 ani. Aradul, datorită costului vieţii relativ mic, a fost clasat recent ca fiind oraşul ai cărui locuitori au cea mai mare putere de cumpărare din România. Oradea, la rândul ei, s-a dezvoltat spectaculos în ultimii ani, mai cu seamă prin atragerea de fonduri europene, plasându-se constant între primele oraşe din ţară. Iar exemplele pot continua.
Mizând tocmai pe un asemenea palmares, liberalii vor să exporte acest model de succes şi în alte oraşe. Unul dintre cei care, având o carte de vizită impresionantă ca primar, vede în Satu Mare un oraş cu potenţial electoral pentru liberali, dar mai ales cu potenţial pentru dezvoltare, este Gheorghe Falcă, primarul liberal din Arad. Printr-un mesaj video postat pe Facebook, acesta şi-a arătat recent susţinerea pentru candidatul PNL la Primăria Satu Mare, Adrian Cozma. Mai mult decât susţinerea, Gheorghe Falcă face şi un angajament: acela de a colabora cu Adrian Cozma atunci când acesta va ajunge primar în Satu Mare.
Falcă era foarte tânăr atunci când a câştigat Primăria Aradului
Adevărul e că, studiind evoluţia lui Gheorghe Falcă, găsim câteva similitudini cu actualul candidat PNL la Primăria Satu Mare. Falcă era şi el foarte tânăr atunci când a câştigat Primăria Aradului. Venea şi el după o experienţă administrativă în Consiliul Judeţean, ca şi Adrian Cozma. În campania din 2004, Gheorghe Falcă a avut ca principal contracandidat tot un primar PSD.
“Singura diferenţă esenţială, spune Gheorghe Falcă, este aceea că eu sunt inginer constructor, iar Adrian Cozma e avocat. Pe mine, meseria m-a ajutat în anii în care am făcut în Arad marile lucrări de reabilitare a oraşului. Sunt un om de şantier. Administraţia a evoluat între timp, însă. Iar pregătirea juridică e esenţială acum, în complicata legislaţie a administraţiei locale din România.”
Faptul că primarul Gheorghe Falcă e om de şantier se vede în palmaresul lucrărilor publice realizate în cele trei mandate de primar avute până acum: unul dintre cele mai mari proiecte de reabilitare urbană din România, în valoare de peste 100 de milioane de euro, două poduri noi peste râul Mureş, centură în regim de autostradă, cea mai mare investiţie în învăţământul preuniversitar din România, infrastructura de transport public reabilitată, ca să numim doar câteva din marile proiecte.
Cum s-au făcut toate acestea? Spune Gheorghe Falcă: “Primul lucru pe care l-am făcut după ce am ajuns la primărie a fost să orientez cheltuielile către investiţii şi dezvoltare. E cel mai bun lucru pentru o municipalitate, pentru că orice investiţie creează valoare pentru oraş, stimulează activitatea companiilor locale, aduce alţi investitori care creează locuri de muncă etc. Şomajul în Arad e acum de 1% şi ne gândim să construim nu locuinţe sociale, ci, în parteneriat cu companiile, locuinţe pentru muncitori care să vină să lucreze în Arad pentru firmele din zonele industriale.”
Satu Mare are venituri la bugetul local pe cap de locuitor foarte apropiate de cele ale Aradului
Are însă Satu Mare resursele necesare unei astfel de abordări orientate spre dezvoltare? Adrian Cozma, candidatul PNL, spune că da: “Satu Mare are venituri la bugetul local pe cap de locuitor foarte apropiate de cele ale Aradului. În jur de 2.200-2.300 lei per capita. Important e ce faci cu aceşti bani, cum îi gospodăreşti corect, plătind lucrările publice la preţuri reale şi pentru o calitate certă. Apoi, bugetul trebuie suplimentat prin fonduri europene şi credite pentru dezvoltare.
Aceasta e lecţia administraţiilor liberale de succes. În primul rând trebuie să ai proiectele pregătite, potrivite axelor de finanţare. De la axa prioritară 10, pentru îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale, din POR 2014-2020, la axa prioritară 4, pentru sprijinirea dezvoltării urbane durabile, şi de la axa prioritară 3.2, dedicată reabilitării, modernizării şi dezvoltării infrastructurii serviciilor sociale, şi înapoi până la axa prioritară 1, dedicată cercetării şi inovării. Sunt bani care aşteaptă să fie folosiţi. De ce nu s-a făcut asta până acum în Satu Mare? Şi de ce în alte oraşe banii aceştia au ridicat enorm calitatea vieţii locuitorilor? Răspunsul e simplu: pentru că aici neputinţa şi neprofesionalismul au fost dublate de rea voinţă şi, mai ales, corupţie.”
Este însă posibilă o astfel de alianţă a primarilor? Gheorghe Falcă spune că da: “Sunt de ceva ani membru în Comitetul Regiunilor, instituţie a Uniunii Europene care funcţionează ca un laborator de idei, proiecte şi legislaţie pentru administraţia locală a ţărilor membre. Iar colaborarea e acolo cuvântul de ordine, pentru că oraşele nu se dezvoltă insular, ci împreună. De aceea, cred că Satu Mare are nevoie de un primar liberal. Îl susţin fără rezerve pe Adrian Cozma. Îl susţin acum, şi-i voi fi alături, cu idei şi proiecte, şi după ce va ajunge primar. Pentru ca Satu Mare să reintre în liga oraşelor de top, are nevoie de un restart liberal. Are nevoie de Adrian Cozma.”
3 comentarii
Si tiganul isi lauda calul ! , nu-i asa Ghita ?….
Candidatul din Unimat la functia de primar si-a aranjat nevasta ca sa stea in sala in ziua votarii si sa scaneze cartile de identitate. Ca invatatoare in sat aceasta poate influenta votul , prin prezenta ei acolo.
PSD-ul joaca iar murdar .
Cine-l mai crede pe hotul asta??Chiar si nasul lui,traian bisecsu,l-a renegat!!