Image 1
Image 2

O NOUĂ PATĂ NEAGRĂ PENTRU CONSTANŢA

Grup de tineri, spulberat de un tânăr drogat

Un accident dramatic s-a produs în 19 august 2023 în apropiere de Vama Veche. Un tânăr de 19 ani a intrat cu maşina într-un grup de tineri.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

IPJ Constanţa anunţă că sâmbătă, 19 august 2023, în jurul orei 05.25, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe D.N. 39, în apropierea localităţii Vama Veche, a avut loc un accident rutier.

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că un tânăr, de 19 ani, ar fi condus un autoturism pe D.N. 39 şi ar fi intrat într-un grup de pietoni, care se deplasa pe partea carosabilă.

În urma accidentului rutier, au decedat la faţa locului o tânără, de 20 de ani şi un tânăr, de 21 de ani.

De asemenea, au mai fost răniţi doi tineri, de 19 ani, respectiv 20 de ani şi o tânără, de 20 de ani.

Ulterior producerii accidentului, conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fiind depistat de poliţişti, la scurt timp, în staţiunea Vama Veche. Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină şi metamfetamină. De asemenea, conducătorul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Foto: Ziuaconstanţa.ro

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with