Image 1
Image 2

În acest an, centrele din judeţul Satu Mare de combatere a căderilor de grindină ar putea fi realizate

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Despre adoptarea la nivelul Consiliului Judeţean Satu Mare, în ultimii ani a unor hotărâri privind amplasarea la nivelul judeţului a unor rachete antigrindină am scris. În acest caz este vorba despre amplasarea unor lansatoare antigrindină în 40 de localităţi.

În vederea atingerii obiectivelor proiectului a fost definit un buget de 1.998.558 euro (inclusiv TVA), din care 0 lei valoare neeligibilă. Bugetul aferent Judeţului Satu Mare este de 1.321.075 euro, iar contribuţia proprie a Judeţului Satu Mare este de 2% din bugetul proiectului, adică 2.6421,5 euro. Finanţarea, conform regulilor din ghidul solicitantului, este de 98% din cheltuielile eligibile.

În şedinţa de Guvern din 12 aprilie 2023 au fost aprobate obiectivele celei de-a XXIII-a etape anuale de implementare a Programului de realizare a Sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor pe perioada 2010-2024, precum şi fondurile necesare pentru realizarea lor. Fondurile alocate pentru realizarea acestei etape sunt în valoare de 27 de milioane lei credite bugetare şi 86,65 milioane lei credite de angajament.

Pe Harta investiţiilor în dezvoltarea SNACP, judeţul nostru este marcat cu amplasamentul noilor puncte de lansare ce urmează a fi realizate începând de anul acesta.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Festival Madrigal la Satu Mare

EVENIMENTE CULTURALE

Festival Madrigal la Satu Mare

În perioada 24 aprilie – 15 iunie 2024, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” și Programul Național Cantus Mundi invită publicul din Satu Mare și Negrești-Oaș la Festivalul Madrigal, o serie de evenimente culturale remarcabile dedicate spectatorilor de toate vârstele.