Asculta acest articolCazul Vâlcov, iubitorul de artă, deschide un nou capitol în tipologia demnitarilor care au acumulat averi nemuncite. Dacă oamenii de afaceri dispuşi să ia comisioane pentru a câştiga licitaţii de zeci de milioane de euro pot fi înţeleşi, politicienii care pretind mită sunt creaturi aparte. Odată ce au pus mâna pe milioane, ei încep sâ gândească mai departe. Abia după ce se trezesc cu grămădoiul de bani în mână văd cât de greu este să-i ascundă. Băncile nu mai sunt sigure, nici prin intermediari.
Case, maşini nu prea pot cumpăra la infinit pentru că începe lumea să bârfească şi atrag atenţia organelor de control. Cum banul pierde din valoare dacă nu este investit, corupţii nu au ezitat să investească. Elena Udrea şi Marian Vanghelie, ca să luăm doar două exemple, au investit în imobile, terenuri, hoteluri. Desigur, şi-au mai cumpărat accesorii de lux, poşete, ceasuri, alte nimicuri. Dar şi hotelurile sunt prea vizibile şi până la urmă DNA dă de urma adevăraţilor proprietari.
Investiţia în artă este una pe termen lung. Toţi corupţii ştiu acest lucru, dar puţini s-au învrednicit să arunce banii pe opere de artă. Trebuie să ai o oarecare pregătire în domeniu, să cunoşti piaţa de artă şi, nu în ultimul rând, să ai încredere într-o astfel de investiţie. Darius Vâlcov este un caz ieşit din comun nu prin faptul că a cumpărat tablouri de pictori celebri, ci prin modul în care le-a dosit. A găsit patru prieteni de încredere care i-au pus la dispoziţie propriile locuinţe. Tablourile, ca în vreme de război, au fost îngropate în pereţi. Aici întrebarea este cum de a avut Vâlcov încredere în patru prieteni? Este greu să găseşti şi unul singur. El a găsit patru. De aici putem trage concluzia că omul era un naiv.
Faptul că nu le-a pus într-un loc în care să le poată admira în voie, de unul singur, demonstrează că nu era un autentic iubitor de artă. El voia doar să-şi înmulţească banii câştigaţi fără muncă. Din două, una. Ori sinistrul ministru de Finanţe era un om bolnav, ori foarte lacom. Dacă nu ar fi fost numit ministru de Finanţe şi s-ar fi limitat la funcţia de primar al Slatinei, explicaţiile pe marginea cazului său ar fi fost mai simple.
Nimeni nu şi-a dat seama de natura omului desemnat să mânuiască bugetul ţării? Preşedintele Traian Băsescu, încă în funcţie, a atras atenţia ssupra lui. Îl cunoştea, acesta făcând parte din elita tinerilor portocalii, alături de Elena Udrea. Dacă preşedintele a tras atenţia asupra lui, ce au păzit serviciile de informaţii? Întrebări tardive. :i inutile. Ceea ce rămâne de făcut este ceva foarte simplu.
Şi la fel de inutil: o analiză a tipologiei coruptului român, cu calităţile şi defectele sale. Avem deja câteva prototipuri. Elena Udrea, Marian Vanghelie, Radu Mazăre, Darius Vâlcov nu sunt decât câteva modele, insuficiente pentru a cuprinde complexitatea fenomenului. Fiecare judeţ are propriile sale figuri, unele atât de populare încât sunt vedete naţionale. În ce investesc aceştia banii câştigaţi din mită? Aici nu există multe deosebiri. Cam toţi merg în aceeaşi direcţie, imobiliare, maşini, accesorii, alte nimicuri. Foarte puţini îşi bagă banii în acţiuni lucrative. Pe scurt, nu contribuie la crearea de locuri de muncă, nu contribuie la bugetul statului. Nu fac altceva decât să scoată banii din circuitul economic.
