Image 1
Image 2

REȚELE DE GAZ

Investiții în 33 unități administrativ-teritoriale din Maramureș

Executivul a aprobat bani pentru investiții în rețelele de gaz, în cadrul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”. Astfel, în 33 de unități administrativ-teritoriale din Maramureș se vor înființa astfel de rețelele.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Ionel Bogdan, președintele CJ Maramureș a spus că: ”În aceste zile, am primit lista obiectivelor de investiții finanțate prin Programul Național de Investiții <Anghel Saligny>, privind înființarea, dezvoltarea și extinderea rețelelor de distribuție a gazelor naturale în 33 de unități administrativ-teritoriale din Maramureș. Investițiile vizează localitățile: Ardusat, Ariniș, Asuaju de Sus, Baia Mare, Baia Sprie, Băița de sub Codru, Bârsana, Băsești, Bogdan Vodă, Botiza, Câmpulung la Tisa, Cernești, Cicârlău, Coaș, Copalnic-Mănăștur, Cupșeni, Dragomirești, Giulești, Ieud, Moisei, Oncești, Recea, Rona de Jos, Săcel, Săliștea de Sus, Satulung, Șișești, Șomcuta Mare, Strâmtura, Târgu Lăpuș, Tăuții-Măgherăuș, Ulmeni, Vișeu de Jos.

Programul Național de Investiții <Anghel Saligny> a fost inițiat de guvernul PNL, iar ordinul pentru aprobarea acestor obiective de investiții care vizează dezvoltarea rețelelor de gaz în Maramureș a fost semnat de miniștrii liberali Adrian Veștea – Ministerul Dezvoltării – și Sebastian Burduja – Ministerul Energiei.

Aceste investiții pentru extinderea rețelelor de distribuție a gazelor naturale, dar mai ales înființarea acestora, sunt vitale pentru creșterea nivelului de trai al maramureșenilor.

Miniștrii liberali susțin proiectele de dezvoltare a Maramureșului, iar acest lucru este demonstrat încă o dată prin aprobarea finanțării a acestor proiecte extrem de importante pentru județul nostru și pentru bunăstarea maramureșenilor.

Mulțumesc primarilor care au depus spre finanțare proiecte pentru această categorie de investiții și îi felicit, totodată, pentru implicarea în dezvoltarea comunităților pe care le administrează. Vă asigur de tot sprijinul meu și al Consiliului Județean Maramureș în implementarea proiectelor!”.

V. Gherman

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with