Image 1
Image 2

BISERICI DE LEMN

Istoria Bisericii de Lemn din Stâna „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”.

 Biserica de Lemn din Stâna „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”. o puteți găsi în satul Stâna, nr. 55, comuna Socond, județul Satu Mare.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Această biserică de lemn, se găsește în Satul Stâna, sat ce aparține de Comuna Socond, din Județul Satu Mare și are hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”. Biserica Ortodoxă din lemn din Stâna, este construită în secolul al XVIII-lea, din bârne masive, a căror îmbinare se finalizează sub forma numită cap de rândunică, ce oferă întregului sistem inclusiv funcţii decorative, având un turn cu un foișor sculptat și este ieșit în afară  sub forma de cerdac, sustinut de patru stalpi, fiecare având trei brațe. În anul 1820, pridvorul este transformat în pronaos, pentru a mări spațiul liturgic și se construiește actualul pridvor cu stâlpi de lemn. Este pictată atât în interior, cât și la exterior. Pictura interioară s-a păstrat în naos, doar fragmentar și prezinta asemănări cu pictura bisericii din Corund, aceasta având scenele în albastru deschis. Lungimea acestei biserici este de circa 14 m lungime, circa 5,40 lățimea și circa 13 m înălțimea turnului. Localitatea Stâna apare în documente sub denumirea de Felső Boldád, aparținând domeniului cetății Chioar, apoi domeniului femiliei Drag din Beltiug, împărtășind soarta acestuia (I. Iurasciuc-S. Șainelic, 1975, p.203.). La începutul secolului XX, a fost în proprietatea familiei Károlyi. Atunci satul avea 124 de case, cu 655 de suflete greco-catolice. În monografia comitatului Satu Mare, editată la începutul secolului XX, biserica din Stâna apare ca fiind construită în anul 1820 (Borovszky, f.a.p. 72.), când de fapt, din cauza creșterii numărului de enoriași lăcașul de cult a fost mărit.

Datorită creșterii numărului de enoriași, în anul 1820 pridvorul a fost încorporat în interiorul bisericii, devenind pronaos, astfel putea cuprinde un număr sporit de credincioși (Dr. Ioan Godea, Dr. Ioana Cristache Panait, 1978, p. 475.).

În perioada 1998-1999, s-au realizat săpături la fundația Bisericii, s-au executat zidării din piatră la soclu, fără mortar. S-au desfăcut tăbliile și au fost înlocuite. Șarpanta din lemn de stejar a fost desfăcută. Învelitoarea din șiță de brad a fost desfăcută și refăcută. S-a restaurat integral coiful, acesta fiind tratat ignifug și antiseptic. S-a restaurat șarpanta, înlocuind elementele degradate sau putrezite cu elemente noi. Tencuiala pe bază de lut a fost desfăcută, refăcându-se pe șipci de rășinoase. S-au realizat zugrăveli pe bază de var. A fost executată o pardoseală din lemn. Tot atunci, a fost executată o instalație de paratrăsnet și împământare  a Bisericii.

 Biserica de Lemn din Stâna „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”. o puteți găsi în satul Stâna, nr. 55, comuna Socond, județul Satu Mare.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with