Image 1
Image 2

GREVĂ GENERALĂ

La Casa de Pensii s-au putut totuși depune dosarele

Protest la Casa de Pensii
La Casa de Pensii Satu Mare s-a lucrat cu publicul în data de 28 noiembrie, fiind primite dosare și solicitări la fiecare ghișeu, cu toate că s-a anunțat grevă generală.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Trebuie menționat faptul că la alte sedii din țară lucrul s-a oprit total. Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt al instituției din Satu Mare, Mihaela Ilie, a explicat faptul că angajații care sunt înscriși în sindicat au făcut grevă generală, însă funcționarii publici care nu sunt sindicaliști au continuat lucrul cu publicul.

 

Munca salariaților din cadrul caselor de pensii este una complexă care presupune un înalt grad de responsabilitate și un consum mare de efort, de resurse intelectuale și psihice, angajații Casei de Pensii Satu Mare considerând, din aceste motive că, nu este echitabil ca nivelul salarizării să fie sub nivelul de remunerare a muncii salariaților structurii centrale, din cadrul Casei Naționale de Pensii Publice, ne informează Mihaela Loredana Ilie, purtător de cuvânt al instituției.

 

Totodată, aceștia consideră că, ce se întamplă la casele de pensii din țară în privința salarizării, este discriminatoriu deoarece, în cadrul altor instituții sau autoritati aparținând ANAF, Consilii Județene, aparținând CNAS etc., salarizarea personalului din structurile teritoriale se face prin asimilare cu cele de la nivel central.

 

Mai mult, prin creșterile salariale realizate în cursul anului pentru mai multe categorii din sistemul bugetar, cum ar fi ANAF, personalul sanitar, personalul didactic, casele de asigurări de sănătate, personalul caselor teritoriale de pensii se găsește într-o situație de discriminare evidentă din perspectiva salarizării, ceea ce atrage nemulțumirile salariaților.

Citește și:

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with