Image 1
Image 2
Postare ( Sablon)

Leonardo DiCaprio, mesaj către Joe Biden

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Leonado DiCaprio i-a scris o scrisoare deschisă lui Joe Biden. Actorul îi cere oficialului să fie „preşedintele climatului”.

Leonardo DiCaprio i-a cerut lui Joe Biden să fie „preşedintele climatului”. Actorul american, angajat de mai mulţi ani pentru planetă, a publicat pe Instagram o scrisoare deschisă succesorului lui Donald Trump, cerându-i să acţioneze în favoarea ecologiei.

Aceasta este semnată de personalităţi din lumea divertismentului şi cercetători, precum şi activişti, scrie news.ro

„A venit momentul pentru a face faţă crizei climatului”, a scris starul hollywoodian. „Astăzi, mă alătur liderilor din lumea afacerilor, guvernanţilor, sindicatelor şi mişcării mediului pentru a cere preşedintelui Joe Biden să fie un lider al climatului de care avem nevoie şi pe care îl cere ştiinţa”.
„Sarcina care urmează este enormă: nevoia de combatere a crizei sanitare şi crizele economice mondiale devastatoare, şi de a uni americanii în acest sens, este urgentă”, a continuat starul.

“Pe măsură ce ne recuperăm după Covid-19 şi reclădim economia mondială, trebuie să şi acţionăm în favoarea schimbării climatice”, a punctat DiCaprio.

„De altfel, nu este vorba de misiuni distincte, ci de una şi aceeaşi. Este cel mai important deceniu din istoria umanităţii pentru a face faţă crizei climatice”.

Actorul precizează că Biden se poate impune drept “preşedintele climatului”, cel “care a îndepărtat umanitatea de la marginea falezei”.

“Puteţi transforma sistemele energetice ale lumii, combustibilii fosili şi energiile curate, creând mai multe locuri de muncă, reducând poluarea şi luptând contra inegalităţilor economice, rasiale şi sanitare”, a explicat el. Biden a semnat în prima zi de mandat revenirea SUA în Acordul climatic de la Paris.

Postare ( Sablon)
Postare ( Sablon)

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns