Image 1
Image 2

EXAMENE NAȚIONALE

Ligia Deca, mulțumiri celor peste 40.000 de profesori evaluatori de la simulările examenelor naționale

Ligia Deca, mulțumiri celor peste 40.000 de profesori evaluatori de la simulările examenelor naționale
Ligia Deca, ministrul Educației, le-a mulțumit, luni, 25 martie, profesorilor care au evaluat lucrările elevilor de la simularea pentru Evaluarea Națională și BAC 2024: „Știm efortul și le mulțumesc profesorilor pentru el”.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă și în contextul în care cadrele didactice care au corectat lucrările n-au fost remunerate pentru activitatea prestată.

 

 

„În total, au fost aproape 1.600.000 de lucrări. Au fost implicați în desfășurarea simulărilor peste 40.000 de colegi, cărora le mulțumesc pentru tot efortul depus pentru copii”, a spus aceasta.

Ligia Deca a precizat că unii profesori au avut de corectat un volum mare de lucrări: „Un alt neajuns au fost numărul mare de lucrări primite de către unii profesori evaluatori. Volumul mare de lucrări de corectat a fost cauzat, în unele cazuri, de numărul insuficient de profesori implicați în evaluare. Știm efortul și le mulțumesc profesorilor pentru el.”

 

 

Un profesor a avut de corectat, de regulă, 50 de lucrări de la simulările pentru Evaluarea Națională (EN VIII) și Bac 2024, inclusiv de acasă, a prevăzut procedura Ministerului Educației. Lucrările au fost scanate și încărcate pe platforma destinată evaluării digitalizate, conform sursei citate. În practică, numărul a ajuns și la 70-80 de lucrări, potrivit surselor Edupedu.ro.

„Ce efort ar fi făcut ministerul dacă aloca 2 euro pe lucrare, să spunem, și plătea și simulările? Erau 800.000, cel mult 1.000.000 euro”, a spus Florin Tudose, profesor de logică, filozofie și sociologie la Liceul Teoretic Benjamin Franklin din București, într-o intervenție la TVR Info.

 

 

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că profesorii care evaluează lucrările de la simularea examenului de Bacalaureat au un număr mare de lucrări și timpul este scurt: „Am primit sesizări în partea colegilor noștri vizavi de numărul de lucrări care le revin pe fiecare disciplină de examen”.

El a mai spus că Ministerul Educației „ar trebui să țină cont și de solicitările noastre, în numele colegilor noștri, de a se plăti participarea și la aceste simulări”. Liderul sindical a precizat că numărul mare de lucrări care trebuie să fie evaluate este o consecință a faptului că sunt puțini profesori corectori și „ajungem într-o situație oarecum de impas”.

 

CITEȘTE ȘI:

 

Elevii români percep discriminări în mai mare măsură decât colegii lor europeni

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with