Lumea dezlănţuită

Asculta acest articol

În toiul unor lupte acerbe pentru cotrolul justiţiei, nimeni nu mai ia în seamă soarta Dreptei. CSM a devenit adevăratul Gibraltar al acestui nou început de legislatură şi în niciun caz declaraţiile lui Mihai Răzvan Ungureanu în drumul său spre un ilustru anonimat.

Sunt în joc destine politice, viitorul imediat al unor artizani ai victoriei USL, senatori ce ezită să-şi depună jurământul pentru a nu fi înhăţaţi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este în joc liniştea unui număr impresionant de proaspăt parlamentari sau miniştri, secretari de stat şi alţii.

Războiul este mare, atât de mare încât declaraţiile unui Cristian Preda, oricât de pertinente ar fi, nu mai atrag atenţia cuiva. Ce interes mai poate prezenta poziţia din partid al lui Vasile Blaga, astăzi, când nici el nici PDL nu reprezintă mai mult decât o ninsoare blândă în toiul iernii? Dacă era ministru de interne, da, era altceva, ieşea în faţă, era în atenţia publică prin presupusele scandaluri sexuale din poliţiile judeţene sau locale. Aici, troianul este atât de mare că sunt trimişi pe capul bieţilor poliţişti şi poliţiste nu anchetatori de profesie ci psihanalişti, sexologi şi sociologi.

Dreapta a fost trasă pe dreapta de alegerile locale şi legislative şi uitată într-o parcare. Liderii ei nu mai au răbdare să aştepte votul negativ ce va intra în acţiune peste circa doi ani, singurul instrument care asigură în România alternanţa la guvernare. Nerăbdători, îşi caută de pe acum un candidat la alegerile prezidenţiale de peste doi ani. Ei între ei se apostrofează, ies în agora Dreaptei – dacă acceptăm că avem de-a face cu o adevărată Dreaptă – cu idei necontrolate, insuficient gândite, unele infantile, construite în circumstanţele unei adolescenţe întârziate.

În acest timp, adversarii lor de la putere ştiu exact ce vor. Au pus în mişcare carele de luptă, pregătesc amănuntele unui asediu istoric, `ncing sticla televiziunilor acreditate. Într-o lume aparţinând în exclusivitate politicianismului, liderii Dreptei îşi ridică trufaş bărbia, nasul, scot batiste bine apretate şi le ţin la gură şi îşi vorbesc din vârful buzelor, rostind sintagme academice. În acest timp puterea mobilizează electoratul împotriva procurorilor din cauza cărora nu pot guverna şi care trebuie reeducaţi în anticamerele birourilor ministeriale.

Dreapta este departe de lumea dezlănţuită. Unii vor o Convenţie naţională, alţii nu vor să audă de aşa ceva. Mihai Răzvan Ungureanu insistă pentru desemnarea unui candidat la preşedinţie, gândindu-se, probabil, că el ar fi cel mai potrivit, alţii, nu, îl vor pe Boc, uitând că el a azvârlit austeritatea peste ţară şi că Ilfovul nu îl vrea. Este aruncată la bătaie ştirea că Elena Udrea ar prelua preşedinţia PDL. Elena Udrea iese în public şi, vrând să înşele vigilenţa ultimilor militanţi ai PDL, dă asigurări că nu este interesată.

Dreapta nu va avea o structură, nu va avea un candidat la preşedinţie până când nu va coborî treptele palatului Cotroceni însuşi Traian Băsescu cu un ordin de luptă bine gândit. Îşi va aşeza ochelarii pe nas şi îi va da citire în faţa ultimilor mohicani ai Dreptei, care îl vor asculta cu sufletul la gură. Dar ca un bun căpitan de vas, el ştie când să acţioneze: o va face abia când puterea va intra în derivă.