Pariul cu dosarul cu şină

Asculta acest articol

Prin anul 2016, viceprim-ministrul Vasile Dâncu anunţa că guvernul a luat o decizie istorică de reducere a birocraţiei în administraţia publică. Frisoane reci au străbătut în rândul funcţionărimii aflând că s-a terminat cu “tăiatul frunzei la câini” în instituţiile statului. De atunci au trecut şapte ani, timp în care birocraţia a înflorit. Iată că pe 4 iulie, de ziua Americii, dar fără nicio legătură cu sistemul public american, noul ministru de Interne, Cătălin Predoiu, anunţă că intră în vigoare o lege care va pune capăt dosarului cu şină.

Prin această măsură revoluţionară, sută la sută liberală, instituţiile publice “au interdicţia de a solicita copii, duplicate în format metric materializat pe hârtie.”

Astfel România “se va alinia la standerele de debirocratizare şi digitalizare la nivelul de vârf al democraţiilor dezvoltate.”
Faţă de maşina de tăiat frunze la câini, care, după cum vedem, nu a funcţionat, prin noua lege de aplicarea cărora răspund prefecţii, având termen de 30 de zile, va revoluţiona administraţia publică.

Aşadar, s-a terminat cu statul la ghişeu, cu plimbatul şi statul pe la uşi prin diferitele instituţii publice.
Eliminarea dosarului cu şină, la fel ca orice măsură revoluţionară, ar presupune şi reduceri de personal. Aşa cum războiul de ţesut automat, revoluţia industrială în general, a condus la reducerea locurilor de muncă.

La noi, dimpotrivă, digitalizarea aduce cu sine crearea a noi locuri de muncă. Într-o instituţie cu cât sunt mai multe calculatoare cu atât mai mult creşte personalul care le deserveşte.

Această lege, zice unul dintre iniţiatori, un deputat PNL, nu va funcţiona decât dacă fiecare cetăţean îşi va cere drepturile. Aici este problema. Cetăţenii români, spre deosebire de francezi, de exemplu, nu-şi ştiu cere drepturile.

Partidul care a speculat această deficienţă majoră a românilor, şi continuă să extragă capital electoral din deficienţa asta, este AUR.
Cam în acelaşi fel a procedat şi USR când s-a lansat, numai că ajungând la guvernare s-a comportat la fel ca restul partidelor.
După moda deja instituită în România, la fel ca în cazul legii din 2016, rezultatele legii din 2023 de debirocratizare a aparatului de stat, se vor vedea peste alţi şapte ani.
Sunt, însă şi lucruri concrete. Primul ministru Ciolacu a inaugurat podul de la Brăila, peste Dunăre, care, în opinia lui, va avea “un efect de multiplicare”.
Acel “efect de multiplicare” evident că nu se manifestă prin apariţia peste noapte a unor poduri noi.
Efectul de multiplicare este observabil doar în plan politico-electoral. Cine taie mai multe panglici câştigă puncte electorale. Aşa se crede. Dar să nu ne aşteptăm că PNL, reprezentat de Nicolae Ciucă, PSD reprezentat de Marcel Ciolacu, imediat să crească fiecare cu câte 2-3 procente pentru că au inaugurat un pod.

Va fi interesant de aflat cu cât va creşte PNL în sondaje după ce s-a decretat dispariţia dosarelor cu şină. Cum legea a intrat în vigoare la 4 iulie, anul viitor, evident pe 4 iulie, se poate face un bilanţ. N-ar fi de mirare ca bilanţul, dacă este negativ, să-l facă AUR.
Dar problemele cu care se confruntă lumea în această perioadă sunt prea multe şi diverse, ca să fie băgat în seamă, la nivel naţional, chiar şi un pod lung cum este cel de la Brăila.

Chiar în Informaţia Zilei din 6 iulie, se arată că zilnic prin Vama Halmeu din săraca Ucraina intră în România între 100 şi 120 de tiruri cu marfă.

Ce cantitate de cereale rămâne în ţară făcând concurenţă neloială producătorilor români şi câte merg mai departe, este problema instituţiilor statului să verifice.

Partidele de la guvernare ar câştiga încrederea cetăţenilor dacă ar rezolva problemele de substanţă, ale economiei, nu tăind panglici şi elaborând legi pe care nu le respectă nimeni.

Dacă pariul cu dosarul cu şină, cu debirocratizarea, l-a pierdut guvernul Cioloş în anul 2016, de ce l-ar câştiga guvernul Ciolacu? Dosarul cu şină este mai puternic decât toate guvernele.

De ce? Pentru că acolo, în dosarul cu şină, se ascunde puterea şi influenţa unui şef de instituţie, începând de la primărie, consiliu judeţean, instituţii deconcentrate, ministere, şi în final la guvern. Atâta vreme cât există birocraţie, orice funcţie publică este importantă.