Ingrediente:
– Un pachet de pişcoturi pentru copii (300g),
– 500 ml lapte,
– 3 linguri de zahăr cristalin,
– 2 plicuri zahăr vanilat,
– 2 pachete de castane congelate,
– 400 ml frişc,
– 2-3 linguri de zahăr pudră,
– 200 g ciocolată menaj.
Mod de preparare:
Laptele se amestecă cu zahărul cristalin şi cu zahărul vanilat, apoi se încălzeşte. Pişcoturile se bagă una căte una în laptele cald (dar nu se lasă să se înmoaie complet) şi se aşează, unu lângă altul într-un vas de iena. Peste acest strat se răzuieşte primul pachet de castane (decongelate), în strat uniform. Ciocolata se topeşte şi se scoate circa o treime într-un vas separat.
Restul se amestecă cu câteva linguri de lapte (se poate folosi laptele în care se înmoaie pişcotul), iar jumătatea acestui toping se toarnă peste stratul de castane. Toată operaţiunea se mai repetă odată, formând încă un strat. Frişca cu zahărul pudră se bate spumă tare, se toarnă uniform peste castane, iar ciocolata rămasă se mai încălzeşte puţin şi se toarmă peste stratul de frişcă. Înainte de servire e bine să se lase o oră – două la frigider.