Asculta acest articolA fost dat publicităţii, la termen, raportul privind monitorizarea justiţiei. După cum se aştepta toată lumea, acesta nu putea fi un raport glorios. Justiţia din România este în atenţia Europei pentru că este un domeniu dificitar.
Nu cred că este înclinat cineva să creadă că monitorizarea justiţiei este o expresie a unei rele-voinţe din partea UE. De altfel, niciunul din rapoartele anterioare nu a fost binevoitor României în această privinţă.
În ultimul dintre aceste rapoarte de monitorizare, cel dat acum publicităţii, apar şi elemente pozitive, pe lângă altele negative, şi de o noutate surprinzătoare. Este salutată întoarcerea la normalitate.
Deşi nu se fac precizări, nu se dau amănunte, este limpede că raportul relevă faptul că România a depăşit momentele critice din anul 2012 pe care nu e cazul să le mai pomenim aici, ele sunt prea cunoscute: tentativa de demitere a preşedintelui, Referendumul şi toate celelalte ilustrate de unii prin expresia „lovitură de stat” sau „puci”.
S-ar adăuga aici şi alegerile legislative şi constituirea unui nou Parlament. Aşadar, MCV trage o linie şi în loc de recapitulare conchide că România a ajuns la normalitate.
Însă, în general vorbind, raportul acesta ar avea darul să ne pună pe gânduri. Dacă într-o ţară europeană încă se mai pune problema independenţei justiţiei, dacă se insistă pe desemnarea transparentă a procurorilor din conducerea DNA şi a Procuraturii Generale, dacă sunt arătate cu degetul elementele de presiune asupra justiţiei, trebuie să conchidem că acea ţară nu este democratică.
În cazul acesta trebuie să fim de acord cu politicienii care au insistat şi insistă ca MCV să continue. Ei fac acest lucru convinşi că odată suspendat, odată anulat controlul Uniunii Europene asupra vieţii noastre interne, se deschide calea unor abuzuri abominabile în ţară. Odată suspendat Mecanismul, justiţia este îmblânzită şi redevine partizană. Majoritatea oamenilor care înţeleg ce înseamnă acest fapt, fără îndoială sunt de acord cu cele afirmate mai sus.
De o noutate totală sunt referirile din raport asupra presei. Trebuie să acceptăm că dacă se dă atâta importanţă presei, presa în sfârşi a devenit una din cele mai importante puteri în stat, după cum îi este locul. Aici, în acest raport i se reproşează presiunile asupra sistemului judiciar. Nimeni nu le contestă, sunt canale de televiziune cu o exprimare pătimaşă în privinţa unor persoane şi decizii ale instanţelor supreme.
De colţii ascuţiţi ai presei nu a scăpat nici Curtea Constituţională, nici CSM şi nici instituţiile care se ocupă de corupţie şi corupţi. În subsidiar, toată lumea o ştie, nu trebuie să o afirmăm noi aici, scopul acestor atacuri virulente este protejarea anumitor persoane. Nu dăm nume, pentru că, foarte interesant este faptul, nici raportul cu pricina nu dă nume.
Dar menţionarea acestei chestiuni în raport se va lăsa cu oarecari consecinţe. După cum foarte bine intuia un fost comisar european, avem de-a face, în cazul de faţă, cu un prim pas: anunţarea temei.
Va urma un al doilea pas care va enumera câteva recomandări pentru lichidarea acestui neajuns.
În sfârşit, vor urma instrucţiuni exprese privind controlul asupra presei. Se va modifica legislaţia, CNA va aplica alte norme. Preşedintele acestui organism a anunţat deja că-şi va ajusta activitatea conform raportului MCV.
Singura problemă pe care trebuie să ne-o punem este următoarea: cine va modifica legislaţia, cine o va aproba, care vor fi normele după care se va orienta CNA şi cine va aplica aceste norme.
