Asculta acest articolMai degrabă polemist decât miştocar, Viktor Orban este excepţia care întăreşte regula că democraţia până la urmă poate fi doar un joc al hazardului. Nu aş porni de la veşnicul scandal de la Băile Tuşnad din fiecare vară, ci de la observaţia lui că de când el este prim ministru al Ungariei, în România s-au schimbat 20 de prim-miniştri. Da, i s-ar putea răspunde, de când Ungaria are acelaşi prim ministru în Statele Unite s-au schimbat vreo patru preşedinţi. Însăşi esenţa democraţiei este schimbarea, rotirea celui care se află în vârful piramidei politice deseori semănând până la confuzie cu o piramidă trofică întoarsă cu susu-n jos.
Este o banalitate să spui că nici în Rusia nu s-a schimbat ţarul, la fel ca în China sau în Coreea de Nord. Nu asta este important. În mod sadic poţi spune că fiecare ţară îşi are conducătorii pe care îi merită. Ungaria, totuşi, merită un alt prim ministru. Ca şi un alt preşedinte, nu o fătucă pusă de Viktor Orban.
Aceste rânduri despre Viktor Orban sunt urmarea oarecum firească a vizitei pe care a făcut-o la Bucureşti, pentru ca apoi să se oprească la Tuşnad.
Indiferent de temperatura de afară, indiferent de conjunctura istorică, în mijlcul verii Băile Tuşnad devin punctul fierbinte al relaţiile dintre Bucureşti şi Budapesta. Viktor Orban îşi recită poezia, iar oficialii români se străduiesc să-l pună la punct. Este o poveste gen Roş Cocoş, un fel de a arunca aceeaşi piatră într-un râu, iar o sută de deştepţi, apoi alţi o sută de deştepţi, se aruncă în apă să o caute ca şi cum pe ea ar fi scris adevărul despre Transilvania.
Laszlo Tokes o spune direct, fără ocolişuri: Ţinutul Secuiesc trebuie să-şi câştige autonomia. Viktor Orban o scaldă. Este ca în bancul ăla cu Bulă care nu merge o zi la şcoală, iar când învăţătoarea îl întreabă de ce a lipsit, el spune că a tăiat lemne şi o bucată i-a sărit şi l-a lovit în ouţe. Învăţătoarea îi spune că asemenea lucruri trebuie spuse mai pe ocolite. Bulă mai lipseşte o zi de la şcoală, iar când îl întreabă învăţătoarea de ce a lipsit spune că a tăiat lemne, iar un lemn a sărit l-a ocolit o dată, l-a ocolit a doua oară, dar a treia oară l-a lovit drept în coaie. A spus-o pe ocolite.
Exact la fel este şi cu Ardealul. Ungaria a fost ciopârţită după primul război mondial, fiind obligată să se retragă între graniţele ei istorice şi lingvistice, în care maghiarii sunt majoritari. În Transilvania nu sunt majoritari, aşa că după regula de trei simplă, Transilvania este pământ românesc odată pentru că sunt majoritari, în al doilea rând pentru că au fost primii care au dat cu sapa în acest pământ. În Ţinutul Secuiesc este altă socoteală. Acolo populaţia maghiară este majoritară şi altfel se pune problema.
Viktor Orban are alte socoteli. Gândeşte la scară planetară. Mai mult decât simple opinii, are o adevărată teză despre marile puteri, SUA, China, Rusia, dar şi despre Japonia şi Uniunea Europeană. Ai punea invoca vechiul film “Prea mic pentru un război atât de mare”, însă este inutil. Pentru că, după cum a spus, scrie o carte despre noua ordine mondială. Este posibil ca forţa de penetrare în rândul maselor a fostului tânăr cu plete să conste în felul miştocăresc în care îşi tratează adversarii. Este un polemist talentat. Are şi umor.
Cum adversarii interni din Ungaria au cam dispărut, se dă la UE, la marile puteri, la giganţii economici, la migranţi. Cu siguranţă nu se bucură că i se spune “Micul Putin”, dar nici nu este foarte supărat.
Spunea ironic că în România s-au schimbat 20 de prim-miniştri de când el este prim ministru. Uită însă că majoritatea dintre ei şi-ar fi dorit să rămână cel puţin două decenii la Palatul Victoria. Câţi nu s-au legat de scaun? Radu Vasile a refuzat să demisioneze când i-a cerut preşedintele Emil Constantinescu. Oare Adrian Năstase nu şi-ar fi dorit să conducă România, fie din poziţia de preşedinte, fie de prim ministru 20 de ani? Tăriceanu nu s-a lăsat dat jos de preşedintele Băsescu, apelând la susţinerea PSD-ului. Emil Boc ar fi rămas prim ministru dacă PDL nu ar fi pierdut alegerile. Şi aşa mai departe până la Marcel Ciolacu. Căruia, din câte se vede, începe să-i placă puterea ca pisoiului căruia îi place să-l scarpini pe burtă. Sau crede Viktor Orban că lui Marcel Ciolacu nu i-ar plăcea să stea la Palatul Victoria 20 de ani? Poate şi atunci Viktor Orban i-ar fi reproşat omologului de la Bucureşti că nu este la guvernare decât de 20 de ani, în timp ce el este de 40 de ani stăpânul absolut al Ungariei.
Realitatea este că vieţii politice din România i-a lipsit şi îi lipseşte un politician ca Viktor Orban. Dar care să nu stea pe scaunul de prim ministru, ci să stea 20 de ani în opoziţie. Dacă nu ar fi ajuns la guvernare Viktor Orban ar fi fost un fel de George Simion, uşor altoit cu un Corneliu Vadim Tudor. Din opoziţie putea să-şi propage ideile despre noua ordine mondială, despre raportul de forţe dintre China şi SUA, despre dispariţia Uniunii Europene.
Dacă tot au luat un prânz privat, poate chiar Marcel Ciolacu va fi învăţat de la Viktor Orban puţină politică externă în relaţiile cu UE. Dar nu atât de multă încât să ne dea afară din UE. Cum probabil se va întâmpla cu Ungaria dacă Orban depăşeşte limitele pe care, de altfel, le-a şi depăşit.
