Image 1
Image 2

Michael Douglas va primi trofeul pentru întreaga carieră la festivalul Monte Carlo Television

Michael Douglas cu soția
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol
Michael Douglas cu soția
Michael Douglas cu soția

Actorul Michael Douglas, cunoscut pentru roluri din filme ca „Wall Street”, „Fatal Attraction”, „Basic Instinct”, „Liberace” şi „Ant-Man”, devenit celebru odată cu serialul „The Streets of San Francisco” (1972 – 1976), va primi trofeul onorific Crystal Nymph pentru întreaga carieră la festivalul Monte Carlo Television.

Trofeul îi va fi înmânat de prinţul Albert II de Monaco la gala de închidere a evenimentului, pe 18 iunie. Festivalul va începe pe 14 iunie.

Recent, Douglas a revenit în zona televiziunii odată cu rolul din „The Kominsky Method” (Amazon), care i-a adus un Glob de Aur anul acesta. Gigantul de streaming a anunţat că va realiza şi un al doilea sezon.

„Lunga carieră a lui Michael Douglas cuprinde televiziune, film şi teatru la cel mai înalt nivel şi el continuă să fie unul dintre cei mai respectaţi actori din zilele noastre”, a transmis directorul festivalului, Laurent Puons, citat de The Hollywood Reporter. „Este o mare plăcere să primim un aşa talent extraordinar în festivalul nostru şi să recunoaştem uriaşul impact pe care l-a avut munca lui în industria televiziunii”.

Festivalul din Monte Carlo este o rampă de lansare pentru seriale în Europa.

Acest premiu onorific a mai fost acordat unora ca Helen Mirren, Mariska Hargitay, Patricia Arquette şi Donald Sutherland.

În noiembrie 2018, Michael Douglas a sărbătorit 50 de ani de carieră şi a primit o stea pe Hollywood Walk of Fame, amplasată alături de cea a tatălui lui, Kirk Douglas.

Născut pe 25 septembrie 1944, Michael Douglas a fost premiat cu două trofee Oscar. Prima distincţie a primit-o în calitate de producător al lungmetrajului „Zbor deasupra unui cuib de cuci/ One Flew Over the Cuckoo’s Nest” (1975), premiat pentru „cel mai bun film”, iar cea de-a doua, pentru rolul principal din „Wall Street” (1987). În plus, el a produs numeroase filme independente. Din palmaresul lui mai fac parte trei Globuri de Aur, între care trofeul Cecil B. DeMille Award, primit în 2004, un Primetime Emmy, două trofee César şi unul David di Donatello. A primit premii onorifice la Karlovy Vary, San Sebastián şi din partea American Film Institute.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Connect with