Moțiunea simplă depusă împotriva ministrului Economiei, Claudiu Năsui, a fost respinsă marți de senatori. Au fost înregistrate 55 de voturi „pentru” și 72 „împotrivă”. 41 de senatori PSD au inițiat moțiunea „O Românie în agonie, cu Năsui la Economie”, prin care cer demiterea „imediată” a ministrului Economiei.
„Dacă o putere străină ostilă şi-ar fi propus să destabilizeze economia naţională şi producţia românească, cea mai rapidă cale de a realiza acest obiectiv ar fi fost să îl pună pe Claudiu Năsui ministru al Economiei. Niciun fel de forţe oculte externe şi nici cele mai perfide planuri de subminare a unei economii naţionale nu ar fi reuşit, într-un an de zile, dezastrul produs de Claudiu Năsui în fruntea Ministerului Economiei, în doar 70 de zile”, se arată în textul moţiunii depuse la Senat, săptămâna trecută.
Semnatarii moţiunii susţin că planurile ministrului Economiei vizează „blocarea programelor de stimulare şi susţinere a economiei şi firmelor româneşti”, „anulează acţiunile de susţinere a exporturilor româneşti” şi „vânzarea celor mai profitabile companii ale statului român”.
Senatorii PSD îl acuză pe ministrul Năsui, pe care îl consideră „un ministru penal”, că nu a redactat hotărârea de Guvern pentru organizarea instituţiei pe care o conduce, după desprinderea de Ministerul Energiei.
Fii primul care comentează