Image 1
Image 2

FORUMUL ECONOMIC MONDIAL

Ministrul Luminița Odobescu a subliniat necesitatea respectării și promovării valorilor fundamentale ale UE

Sursa foto Facebook Luminița Odobescu
Ministrul Afacerilor Externe Luminița Odobescu participă, în perioada 17-18 ianuarie 2024, la cea de-a 54-a reuniune anuală a Forumului Economic Mondial (World Economic Forum/WEF) de la Davos, la invitația președintelui WEF.
Share on facebook
Share on whatsapp
Share on email
Share on twitter
Asculta acest articol

 

În cadrul sesiunii dedicate regiunii Balcanilor de Vest „Diplomacy Dialogue on the Western Balkans?”, care a avut loc la 17 ianuarie 2024, ministrul român a reiterat sprijinul pe care România îl acordă parcursului european al statelor din Balcanii de Vest.

 

 

 

Potrivit unui comunicat de presă al MAE, ministrul Odobescu a punctat necesitatea respectării și promovării valorilor fundamentale ale Uniunii, precum și importanța alinierii depline la Politica Externă și de Securitate Comună a UE, cu o relevanță aparte în contextul actual generat de agresiunea Federație Ruse împotriva Ucrainei. Totodată, a abordat și obiectivul convergenței economice a acestei regiuni cu UE, evocând rolul Planului de creștere pentru Balcanii de Vest, recent prezentat de către Comisia Europeană.

 

 

 

Sesiunea a beneficiat de participarea președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și a Reprezentantului Special al Uniunii Europene pentru Dialogul Belgrad-Pristina, Miroslav Lajčák, precum și a altor lideri din regiune și personalități cu amplă cunoaștere a realităților regionale.

 

 

 

 

În marja Forumului Economic Mondial, ministrul Odobescu a avut o întrevedere cu Ann Mettler, vicepreședinte pentru Europa al fundației Breakthrough Energy, organizație activă în domeniul securității energetice.

 

 

 

Potrivit sursei citate, discuția s-a axat pe teme de actualitate privind combaterea schimbărilor climatice printr-o tranziție energetică justă și eficientă. Au fost abordate următoarele subiecte: modalitățile de promovare a surselor regenerabile de energie, sprijinul acordat activităților de de-carbonizare a economiei, resursele necesare finanțării proiectelor verzi și oportunitățile de investiție în astfel de proiecte din țara noastră, cercetarea și inovarea în sectorul energiei, rolul energiei nucleare civile în tranziția energetică și stadiul dezvoltării acestui sector în România.

 

 

 

 

Forumul Economic Mondial de la Davos este una dintre cele mai prestigioase platforme de dialog la nivel internațional. La ediția de anul acesta participă aproximativ 3000 de lideri și experți din întreaga lume: președinți de state, prim-miniștri, miniștri, reprezentanți ai principalelor organisme, organizații și instituții internaționale, membri din mediul academic și mass-media, precum și din societatea civilă.

 

 

CITEȘTE ȘI:Senatorul Daniel Zamfir, atac la miniștri Predoiu și Odobescu

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns